Est News

Doi tineri urmăriți internațional, depistați la Vama Albița

Polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au depistat și reținut, vineri, doi tineri, urmăriți internațional, pe numele cărora erau emise alerte de punere în aplicare a unor mandate de arestare și predare sau extrădare emise de autoritățile din Italia.

Aceștia au vrut să intre în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Albița, ca pasageri într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova. La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele celor doi tineri erau emise alerte de punere în aplicare a unor mandate de arestare și predare sau extrădare, emise de autoritățile din Italia.

Cele două persoane aveau de executat pedepse privative de libertate pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății private și contra persoanei, în participație, săvârșite pe teritoriul Italiei. Cei doi tineri au fost predați unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritoriul al Poliției de Frontieră Vaslui. (G.P)

Exit mobile version