Est News

Bârladul sub lupă – Ce ne facem cu mormanele de gunoi?

Se apropie primăvara și odată cu florile din grădini au început să apară și „ghioceii” pe terenurile lăsate de izbeliște în Bârlad. Terenul din spatele Agenției Locale de Ocupare a Forței de Muncă este un exemplu în acest sens. De îndată ce s-a topit zăpada au devenit tot mai vizibile gunoaiele, proprietarul parcă uitând că are în grijă, nu doar în proprietate, acea suprafață de teren.

Imaginea nu e tocmai plăcută ochiului, iar municipalitatea este nevoită an de an să igienizeze astfel de terenuri deși ele nu se află pe spațiul public. În legea 207/2015 este prevăzut un paragraf care precizează că proprietarii de terenuri care lasă în paragină suprafețele pot fi conștientizați prin plata unui impozit mai mare pe terenul aflat în proprietate. Această creștere de impozit nu este obligatorie, ci cu titlu opțional. La Primăria Bârlad această prevedere nu a fost aplicată niciodată, motivându-se că oamenii sunt săraci și nu pot achita impozite mai mari. Săraci, săraci, dar și nepăsători, ca să folosim un termen elegant.

Ar mai exista o variantă de trezire la realitate a proprietarilor neglijenți și anume amendarea de către Poliția Locală. Pentru acest lucru ar trebui mai întâi identificat proprietarul, domiciliul unde locuiește și abia apoi trimisă amenda (de multe ori astfel de proprietari fiind stabiliți în alte localități).

Pentru rezolvarea acestei probleme, care nu e de azi de ieri, cel mai sigur ar fi punerea în aplicarea a majorării impozitului pentru proprietarii care își lasă de izbeliște terenurile. Se pare că și la Bârlad, ca în toată țara de altfel, doar aplicarea mijloacelor coercitive poate activa simțul civic. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version