De ieri, o parte importantă a tezaurului României este expusă la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad. Obiecte de inestimabilă valoare, realizate în aur și argint cu mii de ani în urmă, pe care cei mai mulți dintre bârlădeni le-au văzut doar în poze, pot fi văzute în realitate la muzeul bârlădean.
Ieri, de la ora 11.00, la muzeul bârlădean a fost inaugurată expoziția „Aurul și argintul antic al României” care cuprinde peste 1.000 de obiecte din aur și argint dar și unelte cu care au fost realizate. Evenimentul, fără precedent în ultimii 30 de ani la Bârlad, este organizat de Muzeul Național de Istorie al României în colaborare cu 32 de muzee din țară.
La deschiderea expoziției a participat un public numeros, printre care s-au aflat reprezentanți ai Primăriei, ai Consiliului Județean, ai Prefecturii și ai câtorva muzee din țară. Printre cei prezenți s-a numărat și Ernest Oberländer – Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie al României, care a ținut să sublinieze politica foarte clară a acestei instituții, pe care a adoptat-o în ultimii ani. „De cinci ani încoace, ne-am propus să organizăm tot mai multe expoziții în țară, prin care să prezentăm românilor obiecte de patrimoniu pe care le găzduiește muzeul nostru. Unul dintre cele mai importante proiecte este această expoziție. Aducerea patrimoniului cât mai aproape de cetățeni este un lucru normal. E bine ca toți cetățenii să aibă din când în când, mai aproape de casă sau chiar la ei în oraș, aceste dovezi incontestabile ale culturii și civilizației românești. Muzeul Național de Istorie trăiește din impozite și taxe plătite de toți românii, inclusiv de bârlădenii care sunt astăzi prezenți aici”, a declarat directorul Muzeului Național de Istorie al României.
Expoziția va putea fi vizionată până pe 23 aprilie, în fiecare zi a săptămânii, exceptând lunea. Pentru adulți, prețul unui bilet este de 6 lei, iar pentru copii 1,5 lei. Iubitorii de istorie a neamului pot să vadă în vitrinele amenajate în șapte săli ale muzeului minunate exemplare din tezaurele de la Pietroasele (Cloșca cu pui de aur), de la Apahida, de la Cucuteni – Băiceni, de la Sâncrăieni, brățările dacice descoperite în Munții Orăștiei. (Mihaela NICULESCU)