Est News

Un șofer teribilist din Vaslui s-a ales cu dosar penal și amendă, după ce a refuzat să i se ia sânge

Gheorghiță C, de 21 de ani, s-a ales cu dosar penal, după ce i-a batjocorit pe polițiștii vasluieni de la Rutieră și a refuzat să i se recolteze probe biologice.

Tânărul a ignorat semnalul de oprire al polițiștilor, care îl observaseră cum efectua manevra de mers înapoi, cu roțile din spate ale autovehiculului pe trotuar. Polițiștii își exercitau atribuțiile de serviciu pentru supravegherea și controlul traficului rutier pe strada Ștefan cel Mare, din Vaslui, dar au fost nevoiți să plece în urmărirea tânărului. Au găsit la scurt timp autovehiculul staționat într-o parcare, iar în apropierea acestuia și pe conducătorul auto.

În momentul legitimării, conducătorul auto a devenit recalcitrant și a adresat injurii și cuvinte jignitoare la adresa polițiștilor. Deoarece tânărul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au condus la o unitate medicală, pentru prelevarea mostrelor biologice. Întrucât Gheorghiță a refuzat acest lucru, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal. De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional. (G.P)

Exit mobile version