La sfârșitul săptămânii trecute, pompieri militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Podul Înalt” al județului Vaslui, independent sau împreună cu serviciile voluntare pentru situații de urgență locale, au intervenit pentru localizarea și lichidarea a șapte incendii de vegetație uscată, în localitățile Bârlad, Huși, Dumești, Puscași și Zorleni. Au fost afectate în peste 14, 5 hectare de vegetație uscată.
Utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurile și deșeurile menajare conduce adesea la arderi necontrolate, care produc pagube materiale însemnate sau chiar pierderi de vieți omenești. Aceste incendii s-au produs ca urmare a acțiunilor de iginenizare a terenurilor fără asigurarea condițiilor pentru limitarea propagării și dezvoltării incendiilor. Intervențiile pompierilor au fost dificile, întrucât s-a lucrat în condiții de vânt și nu existau surse de apă în zonele unde s-au manifestat arderile de vegetație uscată. De asemenea, lipsa căilor de acces a îngreunat sau a făcut practic imposibilă ajungerea autospecialelor la locul intervenției.
Nerespectarea regulilor de prevenire și reducere a riscurilor de producere a incendiilor, pune în pericol atât mediul și bunurile din proximitatea zonelor afectate, cât și viața oamenilor, în mod direct sau indirect. Condițiile de vânt și nerespectarea măsurilor obligatorii de protecție constituie elemente care întrețin și favorizează propagarea focului.
Pentru evitarea producerii acestor tipuri de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Podul Înalt” al județului Vaslui reamintește cetățenilor următoarele măsuri de prevenire:
Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă. Realizarea arderii doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți. Supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului, după terminarea activității. Utilizarea focului deschis la distanțe mai mici de 40 metri față de locurile cu pericol de explozie (gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m față de materiale sau substanțe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) este interzisă.
Asigurați mijloacele tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleți, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control. Adulții sunt responsabilizați în ceea ce privește jocul copiilor cu focul și accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc).
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 – 50.000 pentru persoane juridice. (G.P)