Gest de o cruzime rar întâlnită, în comuna Hoceni. O femeie în vârstă de 35 de ani și-a aruncat în sobă pruncul abia născut. În stare gravă, a ajuns la spital, după o săptămână de dureri îngrozitoare. Luată la întrebări, tânăra, mamă a patru copii, a spus că a suferit un avort spontan și că a adus pe lume un făt mort. Criminaliștii au mers ieri la locuința unde aceasta stă cu gazdă, în speranța că vor identifica rămășițe ale cadavrului, dar și pentru a găsi indicii care să-i ajute în anchetă.
Daniel MICU
Luni seară, tânăra a ajuns în stare gravă la Spitalul din Huși și nu a mai putut ascunde adevărul. Ea le-a spus medicilor că a născut înainte de termen un făt mort și a aruncat cadavrul în sobă, pentru a nu-i speria pe cei doi copii.
“În garda de luni seară, ne-am confruntat ca un caz deosebit. E vorba de o femeie de 35 de ani din Oțeleni, cu o stare gemerală influențată, gravă chiar, anemie severă. S-a prezentat în CPU al spitalului Huși. A fost consultată de urgentist, apoi de ginecolog. S-a constatat că e vorba de o anemie secundară unui avort
Despărțită de cel de-al doilea soț, anul trecut, Monica Popa s-a mutat în satul Oțeleni, comuna Hoceni și își creștea singură cele două fetițe provenite din ultima relație. Potrivit localnicilor, era preocupată de copii și le asigura traiul de zi cu zi. Nimeni nu a știut însă că este însărcinată, iar vestea că femeia și-a aruncat copilul în sobă a șocat întreaga comunitate.
“Nu am mai vorbit cu sora mea de câteva zile. Nu știam că e însărcinată. Nici mama nu știa. Nici nu am bănuit măcar. Nu știm ce s-a întâmplat. Polițiștii m-au anunțat azi-noapte. Eu am crezut că s-a internat pentru că mai avea probleme cu ficatul, dar nici prin minte nu mi-a trecut așa ceva. E o fată cuminte, la locul ei, a trecut prin multe. Nu știu ce să spun! Dacă a făcut așa ceva, să își tragă păcatul! Și eu am copii, și nu îmi pot imagina așa ceva!”, a afirmat Vasile Popa, fratele tinerei.
Polițiștii au început o anchetă în acest caz și vor sta de vorba și cu tânăra , imediat ce starea ei de sănătate va permite acest lucru.
“Medicii ne-au sesizat că o femeie de 35 de ani din comună Hoceni s-a prezentat la unitatea medicală din Huși după ce, potrivit declarațiilor ei, suferise un avort spontan în urma căruia a dat naștere unui făt decedat. În cursul zilei de ieri, polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări. În funcție de rezultatul acestora, dar și a concluziilor medico-legale se va face și încadrarea juridică a faptei”, a spus Alina Tonică, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.