Est News

Bani de navetă pentru șomerii vasluieni care se încadrează

Persoanele înregistrate ca șomeri la Agentia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui și care se încadrează în muncă, potrivit legii cu normă întreagă, pentru o perioada de cel puțin 12 luni, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 15 km de localitatea în care își au domiciliul sau reședința, pot beneficia de o primă de încadrare, neimpozabilă.

Cuantumul primei se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporțional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfășoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă.

Prima de încadrare se acordă pe o perioadă de 12 luni si poate fi solicitată in maximum 30 de zile de la data încadrării în muncă.

Prima de încadrare se acordă persoanelor care au domiciliul sau reședința ori se încadrează in munca în zonele prevăzute în Planul Național de Mobilitate. (G.P)

Exit mobile version