Nerespectarea drepturilor persoanelor cu handicap nu este doar o vorbă în vânt. După ce că legea privind accesul gratuit în instituțiile publice de cultură este încălcată la Bârlad de cele mai multe ori și accesul în celelalte instituții publice a început să fie îngreunat.
Unele persoane reușesc să intre în instituție ajutate de însoțitori. Există și persoane care se prezintă la intrarea laterală, utilizată până acum un an de toți bârlădenii care aveau treabă la Primărie, dar nu toate apasă butonul soneriei, neștiind că aceasta este modalitatea de intrare, mai ales că nu e nimeni acolo. Cum intrarea pare pustie, oamenii abandonează relativ ușor ideea de a pătrunde pe acolo în instituție și preferă să fie ajutați de alte persoane pentru a intra pe ușa principală.
Dacă reprezentanții Primăriei nu au fost în stare până acum să rezolve această problemă și să afișeze cu litere mari, pe înțelesul tuturor, care este modalitatea de acces pentru persoanele cu handicap locomotor, ziarul nostru îi informează că pot folosi soneria montată la intrarea dinspre Poliție. Nu trebuie decât să sune și să aibă răbdare un minut-două sau mai multe, până când polițistul local din instituție vine la ușa să le deschidă.
Timpul de așteptare poate fi mai mic sau mai mare, în funcție de problemele cu care se confruntă la acel moment polițistul local care asigură paza Primăriei. (Mihaela NICULESCU)