Asociația „Myosotis” din Bârlad este în căutare de voluntari. Doisprezece din cei 25 de voluntari sunt elevi de clasa a XII-a și vor pleca să-și continue studiile la facultate. Locul lor va trebui ocupat de alți tineri de liceu care doresc să facă, din pasiune, voluntariat.
Încă de miercuri, la asociație au început înscrierile, conducerea „Myosotis” propunându-și să atragă 20 de voluntari care să îi înlocuiască pe cei care, din motive obiective, vor părăsi asociația.
Prezența voluntarilor în cadrul Asociației „Myosotis” a însemnat un real ajutor pentru copiii și adulții din Bârlad și din mediul rural. Aceștia au lucrat împreună cu copiii cu dizabilități, cu copiii din medii defavorizate, cu copiii din mediul rural dar și cu adulți cu dizabilități. Au fost alături de copii în cadrul taberelor de vară pentru micuții cu dizabilități și și-au adus contribuția în mai multe proiecte organizate cu diferite ocazii. Asociația „Myosotis” a primit încă de la începutul acestui an o gură de oxigen, grație unui proiect Erasmus care se desfășoară la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” din Bârlad. „ A sense of community” este un proiect Erasmus+ cu finanțare europeană, care vizează implicarea tinerilor în activitățile de voluntariat. Proiectul, din care fac parte 29 de elevi de clasa a IX-a, a X-a și a XI-a, este coordonat de profesorul Daniel Stratulat.
„Alegerea Casei Esme pentru desfășurarea activităților de voluntariat a elevilor de la Pedagogic ne-a bucurat peste măsură. Sunt niște voluntari foarte implicați și ne face plăcere sa colaboram cu aceștia, chiar dacă vin o dată pe săptămână la centrul «Esme» pentru a lucra cu copiii cu dizabilități. Venind de la un liceu vocațional, de la clase de arte plastice, filologie sau profil pedagogic, au anumite abilități care îi recomandă pentru desfășurarea cu succes a activităților de voluntariat. Proiectul a început în 2016 și se va încheia pe 31 ianuarie 2018. Vom fi onorați să colaboram cu ei atâta timp cât își vor desfășura activitatea cuprinsă în proiect la centrul aflat în subordinea «Myosotis»”, a mai spus Mihai Popa.
După numai o singură zi de la anunțarea perioadei de înscriere și-au depus dosarele pentru voluntariat doi elevi iar alți zece s-au interesat de actele necesare înscrierii. (Mihaela NICULESCU)