Est News

AJFP Vaslui a apelat la popriri și sechestre, în cazul vasluienilor rău platnici

În vederea recuperării creanțelor bugetare și a creșterii gradului de colectare a veniturilor bugetare, în perioada 01 ianuarie – 28 februarie, la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui au fost întreprinse în conformitate cu prevederile legale în vigoare o serie de măsuri de executare silită.

Au fost emise și comunicate 3.811 somații către debitori cu o valoare a creanțelor de 23,6 milioane lei. În cazul celor care în termen de 30 zile de la comunicarea somațiilor nu s-a efectuat plata sumelor datorate, recuperarea creanțelor fiscale a continuat prin emiterea de popriri asupra sumelor din conturi bancare.

Pe parcursul perioadei menționate au fost emise 6.348 popriri asupra disponibilităților din conturile bancare ale debitorilor și terților în valoare totală de 35,4 milioane lei. Din această valoare 88,7% reprezintă popriri emise pe conturile deținute de persoanele fizice, iar diferența de 11,3% o reprezintă popririle emise către debitori -persoane juridice, iar în cadrul acestora ponderea cea mai mare este deținută de cei al căror domeniu de activitate îl reprezintă comerțul (21,67%) și prestările de servicii(20,68%), urmate de transporturi(3,92%). construcții(3,86%), producție (3,55%) , agricultura(2,94%) etc.

De asemenea, în cazul în care creanțele fiscale nu au fost stinse prin poprire, organul de executare a procedat la aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorilor. În perioada de referință au fost aplicate 13 sechestre în valoare de 1,8 milioane lei.

În cazul în care creanța fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se procedează, fără efectuarea altei formalități, la valorificarea bunurilor sechestrate. Urmare a aplicării măsurilor de executare silită au fost încasate creanțe fiscale în sumă de 9,1 milioane lei”, ne-a declarat Nelu Sava, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui. (G.P)

Exit mobile version