Recunoaștere oficială a calității activității de asistență socială în județul Vaslui. Patru din cei cinci vasluieni nominalizați la diferite categorii în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială au fost premiați: Ionel Armeanu Ștefănică, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui (DGASPC), a primit premiul pentru întreaga carieră, surclasându-le pe Angela Achiței de la Fundația „Alături de voi” din Iași și Maria Roth de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj.
„Este o onoare să fii nominalizat într-o asemenea gală și mai ales pentru un asemenea premiu, dar mai ales să și câștigi. Este un sentiment ciudat pe care îl trăiesc, întrucât acest premiu pe care l-am primit este pentru întreaga mea carieră desfășurată în DGASPC, de peste 17 ani, este o cinste cred și pentru întreaga echipă cu care am colaborat în acești ani, dar și pentru județul Vaslui, un județ cu multe probleme sociale.”, a declarat Ionel Armeanu Ștefănică.
Pentru prima dată, în cele patru ediții ale Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, un asistent social din județ câștigă cel mai mare premiu al galei. Asistentul social al anului 2017 a fost declarat Mihaela Zanoschi, director executiv al Asociației „Bună ziua, copii din România” din Bârlad.
Premiul pentru asistență socială în domeniul protecției drepturilor copilului a fost câștigat de Marius Sergiu Dohotaru de la DGASPC Vaslui, iar premiul pentru asistentul social în domeniul sănătății și serviciilor medicale a revenit Simonei Luncanu, asistent social la Spitalul Județean Vaslui, fostă jurnalistă.
Printre cei cinci asistenți sociali nominalizați pentru a participa la Gală s-a aflat și Claudia Bulgaru, de la Asociația „Myosotis” Bârlad. Gala Naționala a Excelenței în Asistență Socială, organizată la Ateneul Român de către Colegiul Național al Asistenților Sociali a avut loc chiar în Ziua Mondiala a Asistenței Sociale. Au participat reprezentanți ai asociațiilor guvernamentale și neguvernamentale, de la asistenți sociali până la jurnaliști și politicieni.
Premiile acordate au reprezentat aprecierea în mod oficial a celor mai buni dintre cei mai buni asistenți sociali. Premierea a fost făcută pe 18 categorii și au fost prezente în sală 750 de persoane. Vă reamintim că, anul trecut, județul Vaslui a primit două premii la ediția a III-a a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială. Ștefania Savin a primit premiul pentru asistență socială în domeniul protecției copilului, iar Ionuț Bogdan Stan, premiul pentru asistență socială în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități. (Mihaela NICULESCU)