Rugbyștii bârlădeni evoluează sâmbătă în DNS, împotriva CSM Bucovina Suceava
Tehno Redactor
Rugby Club (RC) Bârlad evoluează sâmbătă, de la ora 13:00, în deplasare la CSM Bucovina Suceava, în Divizia Națională de Seniori. Bârlădenii au învins în tur cu 40 – 17 și au învins RCM Galați în ultima partidă din 2016.
În celelalte partide din cadrul etapei a 8-a CSUAV Arad va înfrunta CS Năvodari, RC Stejarul Buzău primește vizita celor de la RCM Galați, iar CS Mănăștur dă piept cu CS Știința Petroșani.
„Mergem cu scopul de a învinge, chiar dacă am câțiva jucători importanți lipsă. Ne așteptăm la o victorie pentru că i-am învins în tur și avem ascendentul moral asupra lor. De fiecare dată când ne-am întâlnit, în ultimii doi ani, indiferent că am jucat acasă sau la ei, am avut câștig de cauză. Echipa noastră e descompletată pentru că am câțiva băieți la Campionatul European Under 20 și nu ne vom putea baza pe ei timp de două etape. Este vorba despre jucători importanți, dar ne-am pregătit foarte bine în cantonamentul de la Predeal și cred că putem face față. În momentul acesta ne pregătim acasă, vineri vom face două antrenamente, unul tehnic și unul tactic. Știm la ce să ne așteptăm, fiind o echipă formatoare la fel ca noi. nu s-au întărit. Este genul de club de la care jucătorii după ce capătă valoare pleacă”, a declarat pentru Est News antrenorul Ioan Harnagea.
RC Bârlad ocupă locul cinci, cu 16 puncte (4 bonus), în timp ce CSM Bucovina Suceava ocupă locul trei, cu 23 de puncte. CS Năvodari este lider, cu 30 de puncte, iar pe doi se află CS Știința Petroșani. RC Stejarul Buzău ocupă locul patru, cu 22 de puncte. CSUAV Arad e pe șase, ci nouă puncte, RCM Galați ocupă locul șapte, cu opt puncte, iar lanterna roșie CS Mănăștur are trei puncte. (G.P)