Est News

(Video) Trei gimnaste din Bârlad, în clipul de promovare a Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică

Trei gimnaste de la Clubul Școlar Sportiv (CSS) Bârlad vor evolua alături de alte sportive din țară într-un moment artistic pregătit pentru deschiderea Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică, programate pentru perioada 19-23 aprilie la Cluj.

Amalia Puflea, Roberta Furcoi și Ioana Coșeru apar deja într-un clip de promovare a Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică, la televiziunea națională.

„Cele trei gimnaste ale CSS Bârlad, în vârsta de 10 ani, fac parte din cadrul proiectului «Țară, țară, vrem campioane!», iar selectarea lor pentru participarea la momentul artistic care va deschide Campionatele Europene de Gimnastică Artistică a fost făcută, indiscutabil, pe baza calităților lor sportive. Amalia Puflea a fost înscrisă la secția de gimnastica a clubului nostru în 2013, iar Roberta Furcoi și Ioana Coșeru au venit un an mai târziu. Noi, antrenorii de la secția gimnastică a CSS, suntem deosebit de mândri de felul în care au evoluat , iar prezența lor la Cluj cât și în clipul de promovare pe care l-au realizat înseamnă mult pentru clubul nostru și tradiția acestuia”, a declarat Ana Maria Iordache, șefa catedrei de gimnastică de la CSS Bârlad.

Spot TV Petrom Campionatele Europene de Gimnastica Artistica

În perioada 1-4 aprilie, se va desfășura la Buzău Campionatul Cluburilor Sportive Școlare. Cele trei gimnaste amintite vor participa alături de alte șapte fetițe de la CSS Bârlad, opt din cele zece fiind la prima lor participare la un concurs de anvergură. Cu excepția Amaliei Puflea și a Biancăi Iacob, toate celelalte vor simți cu adevărat emoția unei competiții importante și se pregătesc deja de pe acum, atât fizic cât și psihic. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version