Est News

Cazul persoanelor care ar fi beneficiat pe nedrept de certificate de handicap, în atenția procurorilor

Cazul persoanelor din comuna Dumești, care ar fi beneficiat pe nedrept de certificate de handicap, a intrat în atenția Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la situația persoanelor care ar fi fost pe nedrept declarate ca având anumite dizabilități, dar, existând suspiciunea unor fapte de corupție, competența a fost declinată. Cercetările în acest caz au fost preluate de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Alina Tonică.
Cazul de la Dumești a intrat în atenția autorităților, după ce în spațiul
public au apărut imagini cu persoane declarate nevăzătoare care conduceau autovehicule sau cu cetățeni care jucau fotbal deși în acte figurau ca fiind invalizi.

Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vaslui a demarat un control în urma căruia a constatat că doi însoțitori ai unor persoane cu dizabilități din comuna Dumești au încasat în mod ilegal peste 40.000 de lei: „Din intersectarea bazelor de date preluate de la DGASPC Vaslui privind evidența persoanelor cu handicap grav din comuna Dumești cu cele gestionate de primărie, inspectorii sociali au identificat plăți efectuate necuvenit pentru doi beneficiari de indemnizație de însoțitor, valoarea prejudiciului fiind de 40.317 lei. În acest sens au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor constatate și de recuperare a sumelor încasate fără temei legal”, se arată în raportul AJPIS Vaslui.

Referitor la situația persoanelor cu dizabilități care ar încasa fără drept bani, au fost vizitate la domiciliu 22 persoane cu handicap, adulți și copii, fiind întocmite în acest sens rapoarte de vizită, semnate de persoanele în cauză sau de reprezentanții acestora.

„În urma controlului, s-a dispus reanalizarea încadrărilor în grad de handicap prin reevaluarea a 3 copii cu solicitarea unui consult suplimentar efectuat de către un alt medic. Totodată, a fost decisă reevaluarea beneficiarilor cu certificate emise înainte de anul 2000, cu propunerea de evaluare a cazurilor la domiciliu pentru cei 7 beneficiari. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui va fi informată în scris până la data de 31.05.2017 asupra modului în care au fost remediate deficiențele constatate și îndeplinite măsurile stabilite prin procesul-verbal de control”, se precizează în raportul instituției. (G.P)

Exit mobile version