Est News

Daniel Olteanu꞉ „PNDL, demonstrația faptului că Guvernul a picat, în fața primarilor, examenul fondurilor europene”

Deputatul liberal Daniel Olteanu atrage atenția asupra faptului că investiții ale comunităților locale, altfel eligibile pentru finanțare pe fonduri europene, vor ajunge să nu fie realizate din cauza promovării lor prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, atitudinea iresponsabilă a Guvernului, de a promova o sursă incertă de finanțare în detrimentul fondurilor europene, afectează în primul rând comunitățile locale, care vor fi văduvite de proiecte de dezvoltare.

PNDL, subliniază deputatul Olteanu, trebuie să susțină cele mai sărace comunități, precum cele din județul Vaslui, lipsite de oportunități, și nu proiecte ale unor municipii cu bugete importante, cu surse de finanțare existente pe programe europene. Parlamentarul liberal consideră că numărul mare de proiecte depuse pe PNDL, peste 10.000, arată limpede încrederea scăzută a autorităților locale în capacitatea Guvernului de a derula programele pe fonduri europene, miza absorbției fondurilor nerambursabile fiind doar declarativă.

„Informațiile făcute publice până acum arată că s-au depus peste 10.000 de proiecte în cadrul acestei etape a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). În condițiile în care, teoretic, lista s-a închis de peste 10 zile, acestea ar fi trebuit deja să fie prezentate pe site-ul instituției responsabile, dar transparența nu este o calitate a actualului Executiv. Acest fapt nu face decât să alimenteze suspiciunile cu privire la alocarea politică a fondurilor. Numărul enorm de proiecte depuse în cadrul unei linii de finanțare care afectează bugetul de stat arată, însă, o realitate dramatică: o încredere minimă din partea autorităților locale în capacitatea acestui Guvern de a gestiona absorbția fondurilor europene. Cu siguranță, foarte multe proiecte depuse ar fi putut avea finanțare din fonduri europene. Mă refer aici, de exemplu, la proiectele pe apă și canalizare, care puteau fi incluse în Masterplanurile de la nivel județean, și depuse spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM). Deloc surprinzător, nu doar primăriile de comune, ci și primării de orașe relativ dezvoltate, inclusiv conduse de primari ai PSD, care dispun de un buget local consistent, și-au dat seama că fondurile europene sunt o iluzie la nivelul acestei guvernări, așa că au proiecte depuse pe PNDL. Au ajuns, probabil, la concluzia că e mai simplu să discute cu șeful de la partid o finanțare de la bugetul de stat”, a declarat Daniel Olteanu în plenul Camerei Deputaților.

Acesta a precizat că a asistat la situații stânjenitoare în campania dusă prin țară, în ultima perioadă, de doamna ministru Sevil Shhaideh, în care primari de orașe, membri ai PSD, i-au cerut acesteia finanțarea cu fonduri de la bugetul de stat a unor investiții care pot fi derulate cu fonduri europene. Olteanu și-a declarat intenția de a urmări modul în care proiectele unor comunități cu adevărat sărace și defavorizate, care în mod real nu au acces la fonduri europene, cum sunt multe din județul Vaslui, vor fi privite în cadrul PNDL.

Absorbția fondurilor europene este doar o prioritate declarativă, iar asta au simțit-o cel mai bine primarii, care au depus peste 10.000 de proiecte, pentru a primi finanțare de la bugetul de stat. Coincidență, ambele linii sunt gestionate de același minister! Multe dintre aceste proiecte depuse pe PNDL, mai ales cele de valoare mare, ar fi putut avea finanțare din fonduri europene. A nu promova absorbția acestor fonduri chiar de către Ministerul responsabil și a afecta bugetul de stat înseamnă mai mult decât incompetență, înseamnă o subminare, cu premeditare, a viitorului. Autoritățile locale știu însă că, la modul la care funcționează acum Guvernul, acesta e incapabil să le ofere garanții în derularea rapidă și corectă a proiectelor cu fonduri europene, și recurg la ultima lor șansă: alocările politice, prin PNDL.”, a mai declarat Daniel Olteanu.

Exit mobile version