Handbal Club Vaslui a pierdut miercuri, în deplasare, la CSM București, scor 27 – 24. Meciul a fost primul din seria de trei partide la finalul căreia se va decide cine avansează în faza următoare a play-off-ului.
Bucureștenii nu le-au dat nici o șansă vasluienilor, pe care după patru minute de joc îi conduceau cu 4 – 0. Gazdele au continuat să conducă ostilitățile și vasluienii nu au reușit să se apropie în prima repriză decât la două goluri. Elevii lui Sandu Iacob și Alexandru Acsinte au continuat să creadă în șansa lor însă, iar bucureștenii au avut emoții pe final. HC Vaslui s-a apropiat la un gol, dar dubla lui Gaminde Humet a ucis speranțele favoritei noastre.
Gabriel Bujor, golgheterul Ligii Zimbrilor și jucătorul formației HC Vaslui, a fost din nou la înălțime, cu nouă reușite. Călin Hagiu și Andrei Popescu au marcat câte patru goluri, Didi Hrimiuc trei, iar Valentin Anton și Mihai Bujor au avut câte două reușite.
AHC Potaissa Turda a câștigat primul meci cu SCM Politehnica Timișoara la nouă goluri, scor 31 – 22. Echipa care va câștiga două meciuri în această dispută va juca împotriva HC Vaslui sau CSM București în faza următoare.
HC Vaslui primește sâmbătă vizita formației CSM București, de la ora 18.30. Este obligată să câștige pentru a rămâne în cărți pentru calificare.
În aceeași zi vor avea loc și primele meciuri din play-out, CSA Steaua București – CSM Făgăraș, CSM Focșani – CSM Satu Mare. (G.P)