Est News

Tânăra din Șerbotești care și-a ucis pruncul, căruia apoi i-a dat foc și l-a aruncat în WC, condamnată la 15 ani de închisoare

Tânără de 28 de ani, din Șerbotești, care, în urmă cu aproape patru ani, și-a ucis copilul nou-născut, căruia apoi i-a dat foc și l-a aruncat în toaleta locuinței sale, a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav și profanare de morminte. Sentința nu este una definitivă.

Tribunalul Vaslui a condamnat-o pe Ana Maria Surliac, cea care, în vara lui 2013, și-a ucis pruncul pe care îl născuse la domiciliu, la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. De asemenea, tânăra de 28 de ani a primit și o pedeapsă de patru luni de închisoare pentru profanare de morminte, urmând ca, după contopirea celor două condamnări, să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani de pușcărie.

Inițial, în iunie 2015, Ana Maria Surliac a fost condamnată de Judecătoria Vaslui la un an de închisoare cu suspendare pentru „uciderea nou-născutului săvârșită de mamă”. În urma apelului făcut de procurori, magistrații Curții de Apel Iași au desființat în totalitate sentința și au schimbat încadrarea juridică a faptelor. În consecință, magistrații ieșeni au dispus și rejudecarea cauzei la Tribunalul Vaslui, sub acuzațiile de omor deosebit de grav și profanare de morminte.

Sentința dată de Tribunalul Vaslui nu este una definitivă, putând fi atacată cu apel.
Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, tânăra de 28 de ani și-a ucis bebelușul, după ce a născut acasă, fără asistență medicală, pe motiv că dorea să se împace cu soțul său, care o acuzase că nu ar fi tatăl biologic al copilului. În consecință, susțin anchetatorii, Ana Maria Surliac a înfășurat nou-născutul într-un cearșaf și apoi l-a lăsat într-o cameră a locuinței sale. A doua zi, tânăra a constatat că fiul său este mort, motiv pentru care decis să scape de cadavru. În consecință, a luat copilul învelit în cearșaf și i-a dat foc în curtea locuinței. Ulterior, rămășițele au fost luate de către Ana Maria Surliac și aruncate în toaleta din spatele casei.
În urma expertizei psihiatrice, specialiștii au constatat că tânăra a avut discernământ atunci când și-a ucis pruncul. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version