Fundația Culturală „Dr. Constantin Teodorescu” continuă să încurajeze tinerele talente. Astăzi, de la ora 11:00, chiar de ziua de naștere a pictorului bârlădean Nicolae Tonitza, galeria de artă care îi poarta numele găzduiește expoziția „Structuri”. În colaborare cu Școala Gimnazială de Arte „N. N. Tonitza”, fundația prezintă publicului bârlădean lucrări inedite a elevilor de la „arte”.
„Fundația Culturală «Dr. Constantin Teodorescu» și-a făcut un scop din a sprijini tinerele talente, mai ales că la noi în oraș există și o școală gimnazială vocațională. Expoziția pe care o găzduim de aceasta data, «Structuri», este o expoziție de relief policrom, inedită în sensul că în lucrări se regăsesc influențe moderne din arta gestuală, futuristă. Elevii au folosit pentru realizarea lucrărilor prezente pe simezele galeriei noastre un kit special pe care l-au modelat și colorat cu acuarelă sau acrilice, culori de apă. Sper că expoziția care stă sub emblema noului să fie apreciată de iubitorii artei plastice”, ne-a declarat Ana Sârbu, președinta fundației dr. Constantin Teodorescu.
Structurile compoziționale abstracte și figurative sunt creații ale elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a de la Școala Gimnaziala de Arte „N.N Tonitza”, coordonați de profesorul Dionisie Gradu. Acesta este, de altfel, cel care va prezenta, astăzi, expoziția micilor artiști plastici, eveniment care se va încheia cu un moment muzical susținut la vioară, pian și flaut de elevi ai aceleiași școli, coordonați de profesorii lor de instrument. (Mihaela NICULESCU)