Gest impresionant făcut de un grup de elevi din clasa a X-a B și XI-B de la colegiul Tehnic „Marcel Guguianu” din Zorleni. Elevii s-au mobilizat și au făcut câteva zeci de pachete cu dulciuri, pe care le-au dăruit în Miercurea Mare copiilor și adolescenților de la Centrul de Îngrijire de Zi din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 din Bârlad.
„Ne-am gândit ca acum, în Săptămâna Mare, să bucurăm sufletele unor copii triști. Am crezut că mergem sa dăruim, dar, de fapt, mai mult am primit. Am primit zâmbete și îmbrățișări, care ne-au umplut inimile de bucuria de a dărui. Să nu credeți că ne lăudăm cu asta. Pentru noi, de fiecare dată, au fost gesturi simple și firești. De Paște, am ajutat 46 de copii mai puțin norocoși să zâmbească. Vom ține legătura cu ei și pe viitor”, ne-a declarat Mădălina Vasilache, elevă în clasa a XI-a B la colegiul din Zorleni.
Cei 8 elevi care au mers personal la Centrul de Îngrijire de Zi au conștientizat ceea ce coordonatoarea lor, profesoara Irina Cârnu, a încercat să-i facă sa înțeleagă, și anume că nu este răsplată mai de preț decât să vezi pe cel din fața ta zâmbind, să-l faci să se simtă iubit, înțeles și să-i dăruiești puțină afecțiune.
Centrul de Îngrijire de Zi din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 funcționează zilnic între 8:00 și 16:00, beneficiarii fiind copii din familii dezorganizate sau cu o situație materială precară. Numărul acestor familii este în plină creștere, de aceea, există deja 30 de cereri pe o listă de așteptare pentru Centrul de Îngrijire de Zi.
„De fiecare dată când primim vizita oamenilor care vin să dăruiască din puținul lor celor care beneficiază de asistență socială în cadrul Complexului nostru, evident că ne bucurăm. Gestul făcut de elevii de la Zorleni, îndrumați de profesoara Irina Cârnu, ne-a emoționat, iar întâlnirea cu aceștia a fost un prim pas pentru încheierea unui parteneriat de colaborare pe viitor. Activitățile interactive dintre copiii din comunitate și cei din centru sunt deosebit de importante și stimulative pentru copiii defavorizați, beneficiari ai Complexului nostru. Mulțumim celor de la Colegiul Tehnic «Marcel Guguianu» din Zorleni, cât și celorlalți sponsori care ne-au trecut pragul zilele acestea pentru a dărui pachete de Paști beneficiarilor Centrului, oameni cu suflet, care au dorit să rămână anonimi”, ne-a declarat Esmeralda Bâgu, șefa Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad. (Mihaela NICULESCU)