Cei o mie de deținuți ai Penitenciarului Vaslui vor fi serviți cu friptură de porc la tigaie, ouă roșii, ciorbă ardelenească cu carne de porc și gogoși în prima zi de Paști, aportul de calorii fiind suplimentat cu 925 de unități, ceea ce reprezintă o treime în plus în față de zilele obișnuite din an.
”Hrana zilnică a deținuților încarcerați la Penitenciarul Vaslui are o valoare de 2.855 calorii și poate conține preparate din carne, alimente de bază, respectiv cartofi, fasole, orez, legume, brânză, margarină, marmeladă, biscuiți sau alte alimente. De asemenea, cu ocazia zilelor festive, deținuții primesc supliment de hrană, conform unui ordin al ministrului Justiției, care presupune un aport suplimentar de 925 de calorii”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Nicolae Toma.
Pe lângă meniul special, deținuții din Penitenciarul Vaslui vor putea primi un pachet suplimentar de la rude pentru a sărbătorile zilele pascale. (Ionuț PREDA)