Est News

Cum a paralizat instantaneu Serviciul pentru Situații de Urgență Bârlad când furia naturii și-a arătat colții! Pentru ce sunt platiți angajații de aici?

de Simona MIHĂILĂ, Mihaela NICULESCU

Municipiul Bârlad s-a aflat zilele acestea într-o situație unică după 1989. Natura a lovit cu furie aducând o iarnă cumplită în mijloc de aprilie, iar acest lucru a scos la iveală un adevăr înfiorător: autoritățile locale, la nivelul cărora sunt oameni plătiți special să ne salveze viața în situații de urgență, habar nu au ce să facă. Nu există strategii de acțiune, nu există dotări. Tot ce știe să facă Adrian Trandafir, care a îmbătrânit luând leafă de șef al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bârlad, este să se uite la subalterni, subalternii la el, toți la primar, primarul la toți și toată lumea să ridice din umeri. Aceștia sunt salvatorii Bârladului în caz de dezastre.

O jumătate de zi fără curent electric și două zile fără apă la robinete. Din cauza lipsei electricității, întreg sectorul comercial a fost paralizat: magazine închise, băncile și-au încetat activitatea, atelierele de prestări servicii au pus lacătul pe ușă. Nici Primăria Bârlad nu a avut curent electric. Lipsa energiei a dus la blocarea alimentării cu apă potabilă. Stațiile de pompare a apei au încetat să mai funcționeze și timp de două zile Bârladul a fost ca în Evul Mediu. Situația ar fi putut serios scăpa de sub control dacă nu ar fi existat cele câteva zeci de cișmele stradale, unde cozile au fost interminabile, oamenii trezindu-se cu noaptea în cap pentru o găleată de apă. Iarăși mai toate sectoarele de activitate au intrat în repaos. Din zona medicală, afectate de lipsa apei au fost secțiile de din clădirea TBC și Centrul de dializă. Au fost făcute eforturi incredibile pentru ca bolnavii de aici să nu aibă de suferit.

Străzile păreau rupte din filmele de groază: copaci smulși din pământ, stâlpi prăbușiți, cabluri electrice rupte și căzute peste tot.

Toate aceste probleme au adus în prim plan o realitate despre care mai nimeni din cei plătiți de noi să ne fie salvatori, inclusiv din administrația locală trecută, nu este bucuros să vorbească: Serviciul pentru Situații de Urgență din subordinea Primăriei Bârlad este praf. Evenimentul meteo extrem i-a prins nepregătiți, ca de fiecare dată, pe cei care se ocupă de gestionarea situațiilor de urgență.

Neavând încotro, lucrul acesta l-a recunoscut până și primarul Dumitru Boroș, care a văzut cu ochii săi care este dotarea și reacția membrilor Comandamentului Local pentru Situații de Urgență.

„Situația creată de vremea extremă din zilele trecute ne-a dovedit faptul că activitatea Comandamentului Local pentru Situații de Urgență trebuie îmbunătățită, ceea ce se va întâmpla în cel mai scurt timp”, menționa Boroș într-un comunicat de presă postat pe site-ul primăriei.

Vineri, 21 aprilie, când urgia se abătuse asupra Bârladului, a fost convocat acest comandament. S-a constatat cu stupoare că membrii acestuia nu știu cum să acționeze. Nu au o strategie și nici mijloace de comunicare. Misiunea lor este cu atât mai dificilă cu cât nu au în dotare stații de emisie-recepție. Nici măcar Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență nu mai are nicio astfel de stație funcțională. Cât timp rețelele de telefonie au fost blocate, nici măcar primarul Boroș, care este primul om al orașului și șeful Comandamentului pentru situații de urgență, nu a putut lua legătura cu subalternii. Am asistat chiar noi, jurnaliștii Est News, la un moment în care primarul Dumitru Boroș a vrut să contacteze pe cineva și a constatat că este legat de mâini și de picioare. Domnul cu mila, în caz de dezastre la Bârlad!

Exit mobile version