Un tânăr de 27 de ani, din Republica Moldova, a fost arestat preventiv și două autoturisme de lux, în valoare de peste 110.000 de lei, au fost confiscate de către polițiștii de frontieră vasluieni după ce, în urma unui control în trafic, au fost descoperite peste 90.000 de țigări ascunse în una dintre mașini.
Tânărul de 27 de ani, împreună cu un alt bărbat de 23 de ani, ambii din Republica Moldova însă și cu cetățenie română, au fost prinși în trafic de către organele de control în apropiere de Vama Albița, la scurt timp după ce intraseră în țară. Cele două mașini au fost escortate din localitatea Rîșești până la sediul din Huși al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Vaslui, unde au fost dezmembrate.
”Cei doi tineri erau monitorizați de către autoritățile de frontieră, existând suspiciuni cu privire la un transport de țigări de contrabandă. În consecință, polițiștii din Punctul de Trecere a Frontierei Albița și-au avertizat colegii aflați pe traseu în zona de responsabilitate astfel încât cei doi conducători auto au fost identificați în trafic”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.
În urma dezmembrării celor două mașini, polițiștii de frontieră au găsit în una din acestea 4.502 pachete cu țigări de contrabandă ascunse în mai multe spații special amenajate, cum ar fi barele de protecție, aripile interioare spate, bancheta din spate, podea și compartimentul motor. Pe timpul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cea de a doua mașină avea rolul de antemergător astfel încât șoferul acesteia să poată informa din timp pe colegul său în cazul unor controale.
Angajații STPF Vaslui au decis confiscarea celor două autoturisme, în valoare de 111.891 lei, precum și a întregii cantități de țigări, evaluată la 67.530 de lei. De asemenea, șoferul mașinii în care au fost descoperite țigările a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Judecătoria Huși pentru contrabandă. (Ionuț PREDA)