Est News

Primarul de Vaslui vrea să se înfrățească cu un oraș din Belarus

Primarul de Vaslui, Vasile Pavăl, i-a propus ambasadorului din Belarus, aflat în vizită în județul nostru, să găsească un oraș din țara sa care s-ar putea înfrăți cu municipiul reședință. Diplomatul statului exsovietic i-a promis că-i va trimite o listă cu mai multe comunități, în special din sudul țării, care ar putea lansa o serie de parteneriate în avantajul celor două comunități.

Municipiul Vaslui a fost ”invadat” în ultima perioadă de diplomați ai unor țări importante din lume din punct de vedere economic. După vizita ambasadorului Statelor Unite ale Americii, a venit rândul omologului său din Belarus să treacă pragul instituțiilor din județ. Însă, spre deosebire de Hans Klemm, oficialul din statul exsovietic a ajuns și la Primăria Vaslui, unde s-a arătat încântat de deschiderea unor parteneriate cu autoritățile locale.

Mulțumesc mult pentru ocazia de a vizita frumosul oraș al dumneavoastră și să discutăm oportunitățile de colaborare. Avem posibilități multiple de cooperare în foarte multe domenii de activitate, inclusiv între companii partenere”, a declarat ambasadorul Belarus în România, Andrei Grinkevich.

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, s-a arătat încântat de propunerea oficialului din Belarus astfel încât i-a propus deschiderea relațiilor cu o serie de comunități din țara exsovietică.

Consider că întâlnirea de astăzi va fi un punct de plecare pentru ceea ce însemna colaborarea noastră pe viitor. Ne dorim să ne sprijiniți în găsirea unui oraș cu care să ne înfrățim pentru a începe o cooperare. Odată stabilită această legătură, vom putea stabili o serie de priorități pe zone de acțiune. De mare interes rămâne zona agricolă, domeniu în care avem potențial, precum și cea a materialelor de construcții pentru că la noi se realizează foarte multe clădiri. Însă, mai presus de orice, să punem cultura și educația pe primul loc pentru că, dezvoltându-le, socializăm mult mai bine”, a precizat primarul Vasile Pavăl.

Ambasadorul din Belarus a vizitat și conducerile Consiliului Județean și a Prefecturii Vaslui, unde a prezentat oportunitățile statului exsovietic. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version