Est News

RC Bârlad a dat o replică serioasă liderului CS Năvodari, fără a obține însă vreun punct

Rugby Cub Bârlad a fost la înălțime, însă a pierdut în cele din urmă sâmbătă, în fața liderului CS Năvodari, în etapa a 12-a din Divizia Națională de Seniori (DNS). Cele mai bune momente de joc ale bârlădenilor au fost în debutul părții secunde, când erau foarte aproape de prima clasată, scor 36 – 33. Partida a fost extrem de spectaculoasă, cu nu mai puțin de 15 eseuri. Gazdele au câștigat cu 55 – 38.

De partea bârlădenilor George Mătase a semnat două eseuri, iar Tachel Justian, Mihai Banu, Mihai Anichitoae si Marius Tei au izbutit câte o încercare. Pentru CS Năvodari au marcat Ionuț Puișoru, Ionuț Prodansi, Iulian Zapan (toți câte o dublă,) Nicu Ignea, Constantin Gheară și Marian Niță. Au reușit împreună cinci transformări Nicu Ignea si Alexandru Trandafir.

CSM Bucovina Suceava a reușit pe terenul campionilor en-titre, Știința Petroșani o victorie extrem de importantă. Gazdele au condus cu eseul lui Florin Tandea, iar apoi au menținut avantajul cu încercarea lui Daniel Ivan. Reușitele jucătorilor Iulian Câtea și Constantin Varvaroi i-au menținut în joc pe sucevenii care au dat lovitura în final și s-au impus cu 17-15 gratie penalității concretizate de Sabin Crețu.

Lupta pentru poziția secunda va fi extrem de interesanta, iar numele echipei se va decide probabil in ultima etapa.

Stejarul Buzău s-a impus tot în deplasare pe terenul celor de la CSU AV Arad, rezultat 30-12, cu cinci eseuri marcate trupa lui Costica Mersoiu trecându-și în cont și bonusul ofensiv.

CS Mănăștur a pierdut dramatic partida de pe propriul teren cu RCM Galati. Cu o echipa tanara, clujenii au avut avantaj de 13-10 până în ultimul minut, când echipa de la malul Dunării a marcat eseul victoriei, care a și fost transformat, astfel că RCM Galați s-a impus cu rezultatul de 17-13.

RC Bârlad ocupă locul 5 în DNS și a ieșit din calculele play-off-ului. Are 23 de puncte, cu 9 mai puține decât CS Știința Petroșani. Ocupanta locului patru, ultima care salvează de la emoțiile retrogradării, are și un meci mai puțin disputat. CS Năvodari e lider detașat, cu 55 de puncte, urmată de CSM Bucovina Suceava, cu 42 de puncte. Completează podiumul RC Stejarul Buzău, cu 40 de puncte. RCM Galați ocupă locul șase, cu 22 de puncte, iar pe șapte se află CSUAV Arad, cu 9 puncte. Pe ultimul loc se află CS Mănăștur, cu 4 puncte.

Bârlădenii vor întâlni vineri, de la ora 10.00 pe CS Mănăștur, în deplasare. Pe 13 mai vor disputa ultima partidă, cu RCM Galați. Meciul va avea loc pe stadionul Rulmentul din Bârlad. (George PROCA)

Exit mobile version