Ziua de 9 Mai a fost sărbătorită și la Bârlad. Ieri, în cimitirul Eternitatea, autoritățile locale împreună cu reprezentanți ai Bisericii și ai unităților militare din Bârlad au organizat un ceremonial militar și religios. Din păcate, au fost prezenți prea puțini bârlădeni, probabil și din cauza vremii nefavorabile.
Manifestarea a început la ora 10, cu intonarea imnului de stat al României dar și a imnului Europei având în vedere că pe 9 Mai a fost și ziua Europei. După slujba de pomenire a eroilor neamului, profesoara Oltea Rășcanu Gramaticu, președinta filialei bârlădene a Societății de Științe Istorice, a susținut o alocuțiune, explicând importanța zilei de 9 Mai, care are o dublă semnificație pentru istoria noastră: este ziua Independenței României, proclamată în 1877, dar și Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.
La comemorarea eroilor neamului au participat reprezentanți ai administrației locale, primarul și viceprimarul orașului, reprezentanți ai jandarmeriei, poliției municipale, ai veteranilor de război ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad, dar și un grup de elevi însoțiți de profesori. Alături de aceștia au depus coroane de flori la monumentul eroilor și reprezentanții partidelor politice, care, conform tradiției, au îngroșat rândurile după coroana de flori. Ceremonialul a fost cam la fel ca în fiecare an, participanții dând în continuare dovadă că nu cunosc regulile ce trebuie respectate atunci când se depun coroane de flori. Protocolul a fost salvat de reprezentanții Armatei, Poliției și ai Jandarmeriei, care au dat dovadă de sobrietate și atenție în timpul comemorării eroilor. (Mihaela NICULESCU)