Est News

Vasluienii trebuie să își depună declarația 200 privind veniturile realizate în România până pe 25 mai

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui reamintește contribuabililor că 25 mai este termenul limită pentru depunerea Declarației 200 privind veniturile realizate în România în 2016.

Formularul poate fi completat oricând online, prin accesarea serviciului ,,Spațiu Privat Virtual” la adresa https://pfinternet.anaf.ro. Alternativ, utilizând un certificat digital, formularul poate fi completat prin accesarea adresei www.eguvernare.ro, secțiunea „Depunere declarații. De asemenea, formularul completat pe hârtie poate fi trimis prin poștă, sau depus direct la registratura administrației fiscale în a cărei rază teritorială se află domiciliul contribuabilului.

Trebuie să completeze această declarație persoanele fizice care realizează în România, individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani și/sau în natură din activități independente; cedarea folosinței bunurilor cu excepția veniturilor din arendă; activități agricole, pentru care venitul net se stabilește în sistem real; piscicultură și/sau silvicultură; transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar; jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker; alte surse, pentru care contribuabilii au obligația depunerii declarației.

Formularul 200 este folosit și pentru declararea altor venituri, ca de exemplu venituri realizate în România în calitate de artiști de spectacol sau ca sportivi, din activitățile artistice și sportive, în cazul persoanelor rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri și care au optat pentru regularizarea impozitului; venituri realizate în România de persoanele fizice nerezidente, în calitate de artiști de spectacol sau sportivi, din activități artistice și sportive, dacă plătitorul de venit se află într-un stat străin; venituri realizate de persoanele nerezidente, scutite de impozit în România, potrivit convențiilor de evitare a dublei impuneri; venituri din activități independente obținute în România, în cazul persoanelor rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European și care au optat pentru regularizarea impozitului;

De altfel, în cazul ultimei categorii de venituri menționate, trebuie anexate declarației și un certificat de rezidență fiscală în care se menționează că beneficiarul venitului a avut rezidența fiscală într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri, în anul în care s-a obținut venitul din România. De asemenea mai e nevoie de un certificat de rezidență fiscală în care se menționează că beneficiarul venitului a avut rezidența fiscală într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri, în anul în care a exercitat opțiunea de regularizare în România a impozitului pe venit.

Declarația se completează pe surse și categorii de venit, de către contribuabili sau de către împuterniciții/curatorii fiscali ai acestora, înscriind cu majuscule, citeț și corect, toate datele prevăzute de formular. Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligația depunerii declarației vor completa în mod corespunzător numărului de surse ori categoriilor de venituri realizate, cap. II „Date privind veniturile realizate, pe surse și categorii de venit”, în formularul „Anexă nr. …. la Declarația privind veniturile realizate din România”, care se atașează la declarația privind veniturile realizate.

Nu au obligația depunerii declarației contribuabilii pentru care impozitul reținut de plătitorii de venituri este final; care în anul de raportare au realizat venituri din activități independente impuse pe bază de norme de venit, cu excepția persoanelor care au depus declarația de venit estimat în luna decembrie și pentru care nu s-au stabilit plăți anticipate; care au realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părți este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real și la sfârșitul anului anterior nu îndeplinesc condițiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activități independente, pentru care plățile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat și impozitul este final; care au reziliat, în cursul anului fiscal, contracte de cedare a folosinței bunurilor a căror chirie a fost stabilită într-o valută; care au realizat venituri din arendă; care au realizat venituri din activități agricole, impuse pe bază de norme de venit, a căror impunere este finală.

Formularul și instrucțiunile de completare se pot obține de pe www.anaf.ro, secțiunea – Legislație/formulare fiscale și ghid de completare sau direct de la sediul unităților fiscale. Nedepunerea “Declarației 200 privind veniturile realizate din România” până la data de 25 mai inclusiv, se sancționează cu amendă cuprinsă între 50 și 500 lei”, a declarat Nelu Sava, șeful Administrației Finanțelor Publice Vaslui.

Pentru a beneficia de avantajele utilizării mediului electronic, AJFP Vaslui recomandă utilizarea „Spațiului Privat Virtual” pentru depunerea Declarației 200. Informații privind condițiile de utilizare a „Spațiului Privat Virtual” sunt disponibile la adresa https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/Inregistrare_persoane_fizice.

Informații suplimentare se pot obține telefonic de la Call Center-ul ANAF pentru Asistență Contribuabili, la numărul de telefon: 031.403.91.60 sau 0235.31.61.41- Biroul Asistență pentru contribuabili din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui. (G.P)

Exit mobile version