Pentru Corneliu Decuseară ieri a fost prima zi de muncă în postura de manager al spitalului bârlădean. La ora 8.45 a fost instalat pe post, în prezența primarului Dumitru Boroș și a câtorva șefi de servicii din Primărie. Cel care va asigura interimatul în următoarele șase luni a fost prezentat celorlalți membri din conducerea spitalului, după care a semnat procesul verbal de predare-primire de la Angela Chirilă, fostul manager al spitalului.
Corneliu Decuseară a declarat pentru Est News că a avut emoții la preluarea mandatului de manager interimar, știind câtă responsabilitate implică această funcție.
Acesta a mai spus că până va face publice planurile care le are, va trebui să vadă care sunt realitățile cu care se confruntă spitalul, în baza actelor care îi vor fi puse la dispoziție.
Corneliu Decuseară este absolvent al facultății de Științe Economice din București. A început ca șef de birou contabilitate, la fabrica de încălțăminte din Huși. A lucrat apoi la Curtea de Conturi, filiala Vaslui, și pentru scurtă vreme la Goscomloc Huși. A fost angajat ulterior, prin concurs, ca director financiar la Spitalul Municipal din Huși, iar după doi ani a ocupat tot prin concurs, la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, postul de inspector la corpul de control. Momentan, noul manager al spitalului nu este membrul nici unui partid, dar a recunoscut că pentru scurt timp a făcut parte din Partidul Național Liberal, filiala Bârlad. Corneliu Decuseară îl cunoaște pe primarul Dumitru Boroș de 20 de ani și este convins că împreună cu acesta va face o echipa bună pentru gestionarea problemelor spitalului bârlădean. (Mihaela NICULESCU)