Sediile APIA din județ vor fi deschise sâmbătă și duminică pentru fermierii care încă nu și-au depus cererile unice de plată pentru acordarea de subvenții. Termenul limită este 15 mai 2017, dată după care nu mai vor putea primi bani de la stat.
Fermierii din județ mai au la dispoziție trei zile pentru a-și depune cererile unice prin care pot obține de la stat subvenții pentru terenurile cultivate. În această direcție, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Vaslui va avea program pentru public și în zilele de sâmbătă și duminică, atunci când agricultorii sunt așteptați cu cererile unice de plată. De asemenea, pe 15 mai, programul de lucru se va prelungi până va fi primită și ultima cerere de plată astfel încât niciun fermier să nu plece înainte de a depune cererea.
”De la data demarării campaniei de primire a cererilor unice de plată și până în prezent, au fost depuse un număr de 19.683 de cereri, pentru o suprafață de 177.424,64 de hectare, reprezentând 87,98% din numărul fermierilor programați până la această dată pentru a depune cererile de ajutor financiar. Menționăm că în campania de primire a cererilor unice de plată în 2016 s-au primit 22.841 cereri, pe o suprafață de 241.421,41 hectare”, ne-a declarat directorul APIA Vaslui, Răzvan Arteni.
Potrivit sursei citate, numărul cererilor unice de plată scade de la an la an din cauza comasării suprafețelor de teren agricol utilizat. (Ionuț PREDA)