Est News

„Personaje”, pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Tonitza” din Bârlad

Bârlădenii au putut viziona ieri, la Galeria de Artă „N.N Tonitza”, o expoziție inedită prin tema abordată. Iubitorii artei plastice s-au întâlnit cu portretul ca gen al artei plastice, unii chiar regăsindu-și chipul pe simezele galeriei.

Duminică, 21 mai, de la ora 10.00, Fundația Culturală „Dr. Constantin Teodorescu” a organizat expoziția de grafică și pictură, „Personaje”. Artiștii ale căror lucrări au stârnit admirația publicului au fost Dionisie Gradu și Cristian Gheorghiță.

„Am dorit, prin realizarea acestor portrete, să surprind acea expresie ciudată, unică, pe care o are fiecare dintre noi. Am realizat portretele persoanelor anonime dar foarte expresive precum și ale unor personalități bârlădene, printre care pictorul Eugen Iftene, prof. Gruia Novac sau avocatul Ion Ciobanu. Portretele mele, duse până la metaforă, sunt realizate în grafică de șevalet, spre deosebire de ale colegului meu mai tânăr, Cristian Gheorghiță, care le-a realizat direct, la prima mână, în ulei. Sper că lucrările pe care le-am expus spre vizionare și analiză publicului, chiar de Zilele Culturale ale Bârladului, să fie bine primite”, a declarat Dionisie Gradu.

Profesorul Dionisie Gradu a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 1974 și a pregătit zeci de generații de elevi ai Școlii de Muzică și Arte Plastice. Cristian Gheorghiță a absolvit Facultatea de Arte „George Enescu” din Iași în anul 2011, iar din 2014 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici Filiala Iași.

Expoziția „Personaje”, care și-a propus să imortalizeze expresivitatea omului simplu, a fost prezentată de dr. Laurențiu Chiriac, iar amfitrioana evenimentului a fost, ca de obicei, Ana Sârbu, președinta Fundației Culturale „Dr. Constantin Teodorescu”.

În partea a doua a evenimentului, actori ai Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad au dat viață câtorva personaje celebre din opera lui Caragiale, precum Niță, Ghiță, Lache, barmanul din schițele „CFR” și „AMICII”. Activitatea culturală organizată la Galeria de Artă „N. N. Tonitza”, chiar de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, a fost dedicată doctorului Constantin Teodorescu, personaj și personalitate marcantă a culturii bârlădene. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version