Deși vacanța se apropie cu pași repezi, elevii Liceului ”Ioan Popescu” Bârlad continuă să participe la concursuri și olimpiade naționale, obținând noi premii. Cinci elevi au reprezentat liceul la diferite concursuri și olimpiade naționale, în mai multe colțuri ale țării, în această lună.
Ana Maria Gabriela Huțuleac, șefa de promoție 2017 a liceului, este cea care o obținut locul III la Concursul de matematică aplicată „Adolf Haimovici”, aceasta fiind de altfel și deținătoarea locului I la pedagogie anul acesta.
Trei eleve ale liceului, Andreea Herescu, Claudia Tătaru și Magdalena Maria Rusu, s-au prezentat în cadrul Olimpiadelor Animatorilor, organizată la Odorheiu Secuiesc cu proiectul „Diferiți dar împreună”. Au obținut o mențiune și titlul de animatorul cel mai implicat. Magdalena Maria Rusu a surprins plăcut juriul olimpiadei și a fost recompensată cu titlul ”Animator de elită” și o medalie.
În cadrul Zilelor Culturale ale Bârladului Liceul Pedagogic Ioan Popescu a participat și la concursul Artped. La toate categoriile acestei competiții au fost recompensați elevi cu peste 30 de premii de către Inspectoratul Scolar Județean, Primăria Bârlad și liceul organizator. (Crina BUTA)