Angajații din unele primării din județ au fost în grevă de avertisment, miercuri, pentru aproximativ două ore, în semn de nemulțumire față de proiectul legii salarizării unitare. În nici una dintre instituții nu a fost afectată activitatea astfel încât contribuabilii nu au avut de suferit.
Funcționarii publici din unele instituții din județ, în special din primării comunale, s-au solidarizat cu colegii din țară și au desfășurat un protest spontan. Greva de avertisment a durat aproximativ două ore la nivelul fiecărei unități administrative unde au avut loc astfel de acțiuni, însă fără a afecta pe contribuabili.
”Activitatea primăriilor nu a avut de suferit. Protestul a fost mai mult unul de solidaritate. Însă, nu ne vom opri aici dacă revendicările noastre legate de legea salarizării unice nu vor fi rezolvate de guvern”, ne-a declarat președintele Sindicatului Funcționarilor Publici Vaslui, Dumitru Ciomaga.
Potrivit liderului de sindicat, există premise ca greva de avertisment să fie reluată astăzi în mai multe instituții publice, iar de luni ar putea fi chiar blocată activitatea în unele primării. Una dintre nemulțumirile funcționarilor publici ar fi legată de faptul că primarii ar putea să stabilească plafonarea salariilor angajaților din instituție. (Ionuț PREDA)