Satisfacție imensă pentru profesorul Dragoș Gheorghiu de la școala de canto „Soul Music Art” din Bârlad. Cinci elevi ai aceste școli de canto au reușit să treacă de preselecții și vor concura, în perioada 31 mai – 3 iunie, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineret „Stars of song” de la Câmpulung Muscel.
Cei cinci finaliști sunt: Alexandru Nechifor – 9 ani, Luca Mastacan – 8 ani, Andrada Iustina Vlasie – 12 ani, Denisa Alexandra Simion – 12 ani și Elena Zota – 17 ani.
„Școala noastră participă pentru prima dată la acest festival care a ajuns deja la a V-a ediție. Este un festival important de muzică ușoară organizat pe patru categorii, lucrul cel mai greu fiind, de fapt, să treci de preselecție. Eu sunt convins că elevii mei vor reprezenta cu succes orașul. Nu știu la ce să mă aștept pentru că nu cunosc potențialul vocal al tuturor concurenților, cu cei mai mulți dintre ei nu ne-am întâlnit la concursurile la care am participat. Sper ca cei cinci elevi ai școlii «Soul Music Art» să se mobilizeze și să aibă o prestație bună în concurs.”, a declarat Dragoș Gheorghiu.
Festivalul „Stars of song” este unul dintre puținele concursuri de muzică ușoară finanțate de consiliile locale, și se spune că este un festival bine organizat, care își propune să promoveze copii și tineri cu calități vocale deosebite. Juriul este format din 11 membri, printre care și doi artiști foarte cunoscuți, Corina Chiriac și compozitorul Adrian Ordean. Alături de copii din toată țara vor concura pentru cele trei premii, la fiecare categorie și evident pentru singurul trofeu al festivalului, artiști din Malta, Turcia, Moldova, Rusia, Italia și Bulgaria, cu vârste intre 6 și 18 ani. (Mihaela NICULESCU)