Premieră pe piața medicală din Bârlad, unde, din această săptămână, pacienții care suferă de hemoroizi, una dintre cele mai răspândite și mai chinuitoare afecțiuni, au la dispoziție un medic proctolog. Este vorba de medicul primar dr. Emilian Mihai Toma, medic chirurg generalist cu specializare în proctologie, pe care pacienții îl pot întâlni în cadrul clinicii ProLife din Bârlad.
Nu întotdeauna hemoroizii presupun și existența sângerării, dar din păcate sângerarea este în foarte multe cazuri dovada existenței unui cancer de rect în plină evoluție. Având în vedere viața sedentară, alimentația nesănătoasă, lipsa mișcării și modificări de metabolism, vizita la medicul proctolog devine obligatorie după 45 de ani.
„Proctologia este o medicină de nișă, o medicină a confortului, la fel ca stomatologia, numai că afecțiunile pot evolua rapid sau lent și de la un simplu disconfort pot să apară complicații care să ducă la deces. Hemoroizii sau fisurile anale pot provoca uneori anemii severe, se poate ajunge la complicații septice, ulcere care se pot suprainfecta și determina șocul septic.”, a explicat medicul primar Emilian Mihai Toma.
Cea mai răspândită afecțiune o reprezintă hemoroizii, care în funcție de stadiul în care sunt depistați trebuie tratați cu seriozitate.
„În stadiul I, hemoroizii nu sunt periculoși, ei devin o problemă după stadiul II. În stadiile II și III, este nevoie de aplicarea unui tratament special. Există varianta ligaturii cu benzi elastice pe care medicul le aplică pe pachetele hemoroidale sau varianta coagulării cu lumină roșie. Hemoroizii sunt o afecțiune a secolului XXI, care afectează persoanele cu un stil de viață nesănătos, care nu au o dietă corectă, care au o viață sedentară, iar uneori hemoroizii devin o boală profesională. De departe, șoferii sunt cei mai afectați, dar și persoanele care la serviciu sunt obligate să stea mai mult pe scaun.”, ne-a mai precizat medicul Toma.
Aparatură de ultimă generație pentru tratarea hemoroizilor, în cadrul clinicii ProLife Bârlad
O altă afecțiune destul de frecventă în rândul populației o reprezintă fisura anală, apanajul bolii hemoroidale, similară cu ulcerul varicos. În
„Întâlnirea cu pacientul care vine la cabinetul de proctologie, cu anumite dureri și disconfort în zona rectului și anusului constă într-o discuție cu acesta, în care încerc să aflu cât mai multe date importante despre simptomele cu care se confruntă, dar, pentru o anamneză completă, acesta trebuie supus unui control imagistic cu ajutorul video-anuscopului, i se aplică un anestezic de contact, se palpează zona și se introduce în anus un tubușor subțire din plastic, transparent, conectat la un sistem video. Alături de mine, și pacientul are
Aparatura medicală de ultimă generație pe care clinica ProLife o are în dotare în cadrul cabinetului de proctologie, reduce la maximum disconfortul și durerile din perioada de recuperare, de după efectuarea tratamentului special. Dacă după o intervenție chirurgicală pacientul are de îndurat o perioadă de două săptămâni de recuperare, în cazul celor două metode moderne de tratare, varianta ligaturii cu benzi elastice și cea a coagulării cu lumină roșie, perioada de recuperare se reduce la doar două zile.
Programările se fac la numerele de telefon 0235-419955, 0235 – 419255 sau 0731490771. Relații mai pot fi cerute și pe adresa de e-mail office@prolifemedical.ro (Mihaela NICULESCU)