Est News

Ieri a avut loc faza județeană a Concursului Național de Ciclism “Cupa DHS”

Ieri, în municipiul Vaslui, s-a desfășurat faza județeană a concursului național de ciclism „CUPA DHS”, sub deviza „VIAȚA ÎN MIȘCARE!”, la care au participat elevi din ciclul gimnazial.

Douăsprezece echipaje a câte patru copii s-au înscris la faza județeană a concursului organizat de EUROSPORT DHS S.A., în colaborare cu Primăria Vaslui, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui – Biroul Rutier Vaslui, Automobil Clubul Român (ACR) Vaslui și Direcția Județenă de Sport și Tineret Vaslui. Grupați pe echipe mixte și aliniați la linia de start, concurenții au susținut atât o probă teoretică, reprezentând chestionare de legislație rutieră, cât și una practică, de parcurgere a unui traseu cu bicicleta în poligon și au fost jurizați de polițiștii Biroului Rutier Vaslui.

Prin desfășurarea acestor activități organizatorii au urmărit promovarea cunoașterii și respectării legislației rutiere în rândul bicicliștilor, în special a copiilor, pentru ca deplasarea pe drumurile publice să se desfășoare în condiții de siguranță. De asemenea, se urmărește încurajarea practicării activităților fizice și, totodată, protejarea naturii prin folosirea bicicletei ca mijloc alternativ de transport. Acest proiect educațional își propune încurajarea spiritului de competiție în rândul tinerilor, promovând totodată, prin mișcare, un mod de viață sănătos. De asemenea, se urmărește educarea tinerei generații în scopul prevenirii accidentelor de circulație, prin însușirea corectă a regulilor de circulație și respectarea acestora.

Această competiție s-a bucurat de o largă participare din partea elevilor, sub coordonarea și cu sprijinul cadrelor didactice care i-au îndrumat și i-au pregătit, motiv pentru care Biroul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui le mulțumește pentru implicarea în astfel de activități. (George PROCA)

Exit mobile version