Est News

Administratorul firmei la care era angajat zilierul care a murit în timp ce săpa o fântână va răspunde penal

Administratorul unei firme din Iași va răspunde penal pentru moartea tânărului de 25 de ani, pe care îl  tocmise zilier pentru a săpa o fântână într-o gospodărie din localitatea vasluiană Berezeni. În plus, riscă o amendă uriașă pentru că muncitorii nu erau angajați, nu fuseseră instruiți și viața lor a fost pusă în pericol. Tânărul a pierit sufocat, după ce malurile puțului adânc de 12 metri în care coborâse pentru a recupera o piesă s-au surpat peste el. Și asta, în ciuda eforturilor făcute de localnici și pompieri și, ulterior, de echipajul medical SMURD Iași, pentru a-l salva.
Luni dimineață, reprezentanții firmei ieșene au mers la sediul ITM, pentru a prezenta documente și a da declarații, urmând ca la Vaslui să fie chemați și colegii victimei, martori ai teribilului incident. Din primele verificări, reiese că cei patru muncitori, aflați sub coordonarea fiului patronului, nu lucrau cu forme legale. În aceste condiții, nu aveau nici pregătirea necesară și nici nu fuseseră instruiți pentru a executa fântâni în condiții de maximă siguranță. Conform normelor actuale, este interzis ca o persoană să coboare în puț neechipată, mai ales că lucrarea nu fusese asigurată în niciun fel.
“Sunt mulți factori care trebuie evaluați atunci când iei decizia să cobori în puțul viitoarei fântâni. La adâncime, aerul este rarefiat și pot fi scăpări de gaze. Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că nu e de joacă și că se expun unui pericol mortal. Accidentul de muncă de la Berezeni putea fi evitat dacă era respectată legea. Victima a coborât în puț, după ce o piesă s-a desprins în timpul lucrului și a vrut să o recupereze repede. Tânăr, fără experiență și fără pregătire, s-a dus la moarte sigură. Nu s-a respectat nicio regulă. Inclusiv utilajul va fi verificat. Vom sta de vorbă și cu ceilalți colegi din echipă și vom dispune măsurile care se impun, la finalul anchetei”, a declarat Gheorghe Chirvase, directorul ITM Vaslui.
Deși există echipamente speciale care se folosesc în astfel de situații, la țară, departe de lege și de ochii autorităților, oamenii continuă să sape fântânile după bunul plac, expunându-se unor riscuri uriașe.
Tragedia s-a petrecut, sâmbătă, în localitatea Berezeni, în gospodăria familiei Vultur. Oamenii angajaseră firma respectivă pentru a face o fântână în curte. La un moment dat o piesa a căzut în puț și un tânăr a intrat imediat după ea. Instabile, malurile de pământ s-au surpat și l-au prins în picioare, ca o menghină,  la 12 metri adâncime, pe bietul om. Martorii au sărit imediat să scoată pământul și au reușit să îi elibereze capul, însă trecuseră cel puțin 20 minute. Așa că, în momentul în care a fost scos din capcană de către pompieri, după alte zeci de minute, tânărul era în stop cardiorespirator.
Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă,  în acest caz. În plus, administratorul firmei riscă o amendă cuprinsă între 10 mii și 20 mii lei, pentru fiecare persoană identificată la lucru fără forme legale. (Daniel MICU)         

Exit mobile version