Est News

Mai mulți polițiști la Vama Albița, pentru fluidizarea traficului pe perioada minivacanței de Rusalii

Având în vedere ca în perioada următoare va fi minivacanța de Rusalii, din experiența anilor anteriori, în Vama Albița se estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport. Pentru fluidizarea traficului s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. În această perioadă, aproximativ 1.150 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat în toate punctele de trecere a acesteia.

Este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configurației acestora. În funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz. Începând cu șapte aprilie atât Poliția de Frontieră Română, cât și autoritățile de frontieră ale statelor vecine din Ungaria și Bulgaria, efectuează verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre UE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Aceste verificări sistematice ce constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE. În același timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea și combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei și în zona de competență.

Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași va depune toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetățenilor și fluența traficului de călători. În condițiile în care, conform estimărilor, cel mai tranzitat punct de trecere va fi Punctul de Trecere a Frontierei Albița se cere a fi tranzitate toate punctele de frontieră deschise traficului international. În acest sens, participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicația Trafic On-line, dezvoltată de Poliția de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă informații despre toate punctele de frontieră. Mai mult, această aplicație on-line prezintă o medie a timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de așteptare sunt actualizați în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-și reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute. De asemenea, pentru informații privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

Condiții de călătorie pentru cetățenii români minori:

În perioada minivacanței, mulți copii călătoresc în afara granițelor țării, fapt pentru care reamintim condițiile privind călătoria cetățenilor români minori în străinătate. Legea actualizată prevede faptul ca aceștia pot ieși din țară în aceleași condiții ca și persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil – pașaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani), numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră și cu acordul părinților.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, polițiștii de frontieră vor permite ieșirea din țară a cetățenilor români minori numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, în situația în care călătoresc în străinătate însoțiți de ambii părinți sau călătoresc împreună cu unul dintre părinți, numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte.

În cazul părinților divorțați, chiar dacă părintele însoțitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă însă cei doi părinți exercită în comun autoritatea părintească, acesta trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieșirea din țară. De asemenea minorii mai pot ieși din țară în situația în care sunt însoțiți de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoțitoare prezintă o declarație a ambilor părinți, a părintelui căruia minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau a părintelui supraviețuitor ori a reprezentantului său legal.

Însoțitorii minorilor, alții decât părinții, trebuie să prezinte la controlul de frontieră și extrasul de cazier judiciar. Poate avea calitatea de însoțitor și o persoană anume desemnată din cadrul unei societăți comerciale autorizate, în condițiile legii, să desfășoare activități de transport internațional de persoane.

Acordul părintelui/părinților/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declarație notarială care are forma și conținutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituției.

În urma modificărilor și completărilor legii începând cu data de șase octombrie 2016 valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conținutul ei se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei.

De asemenea, în cazul minorilor, cetățeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoțiți în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieșirea din România. (George PROCA)

Exit mobile version