Copiii vasluieni au primit de ziua lor o nouă ediție a Târgului de jucării și diverse activități dedicate lor în centre sociale
Tehno Redactor
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui, în parteneriat cu Primăria Vaslui și Consiliul Județean, a organizat ieri a treia ediție a Târgului de Jucării, eveniment în cadrul căruia copiii din Vaslui au avut ocazia să doneze, să vândă și să schimbe astfel de obiecte.
“Am ajuns la cea de-a treia ediție a acestei manifestări și ne-am bucurat ca și în anii trecuți de o prezență mare a copiilor, care au fost însoțiți de părinți și cadre didactice. Fiecare unitate școlară a avut stand propriu la care copiii au putut expune jucăriile. S-au vândut jucării, s-au făcut schimburi, dar cel mai important copiii au venit în număr mare să doneze jucării. Jucăriile colectate vor fi transportate într-o comună vasluiană, la copiii care provin din familii defavorizate”, a declarat directorul CJCPCT Vaslui, Lucian Onciu.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, au avut loc acțiuni tematice și în centrele sociale pentru copii. „An de an, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui celebrează Ziua Internațională a Copilului printr-o gamă de activități tematice, organizate la nivelul fiecărei instituții de ocrotire unde sunt găzduiți copii. Împreună cu alți parteneri instituționali și voluntari din comunitate, aceștia vor fi sărbătoriți prin vizite la Grădina Zoologică, la cinematograf sau în parc, jocuri și competiții distractive, desene pe asfalt, activități de recreere și socializare și programe artistice”, a precizat purtătorul de cuvânt al Protecției Copilului, Irina Cîmpeanu.
Primăria municipiului Vaslui a organizat cu prilejul zilei de 1 Iunie o serie de manifestări artistice și sportive dedicate copiilor, printre care și o parade a celor mici, care au mărșăluit pe străzile din Vaslui cu baloane și costumații festive. (George PROCA)