de Mihaela NICULESCU
Vizită specială la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad: mai mulți ofițeri ai Brigăzii 8 Larom au petrecut marți câteva ore admirând obiectele de artă expuse în pavilionul central al muzeului, cât și în pavilionul expozițional „Marcel Guguianu”. Ofițerii, comandanți ai batalioanelor subordonate Brigăzii 8 Larom, din Ploiești, Focșani și Bârlad, au petrecut 45 de minute și la planetariu, unde au vizionat un film.
„Marți, a avut loc la Bârlad ședința lunară de lucru la care a participat și colonelul Marian Ciprian, comandantul Brigăzii 8 Larom (Focșani ). Este o activitate curentă, găzduită după mulți ani la Bârlad. Am considerat de bun augur să invităm oaspeții din Ploiești și Focșani să viziteze o instituție emblematică pentru oraș, Muzeul «Vasile Pârvan». Oaspeții au rămas impresionați de valoarea colecțiilor muzeului și de modul ireproșabil în care arată clădirea. Chiar dacă și la ei în oraș există muzee cu tradiție, cel din Bârlad este unul de referință pentru muzeele din întreaga țară.” ne-a declarat lt.col. Ioan Popescu – comandantul Batalionului 85 Sprijin logistic Bârlad din cadrul Brigăzii 8 Larom.
Reprezentanții Brigăzii 8 Larom au vizitat la sfârșitul zilei și Cercul Militar din Bârlad, inclusiv sala de tradiții militare, fostul mini-muzeu militar ce era găzduit până în anii trecuți de garnizoana Bârlad.