Echipa de handbaliști juniori III de la LPS Vaslui a obținut titlul de vicecampioană națională, după noi prestații încântătoare la turneul final, care a avut loc la Sighișoara, în perioada 31 mai – 4 iunie. Vasluienii au pierdut cu 23 – 28 ultimul act al competiției, disputat împotriva omologilor de la CS Știința Municipal Bacău.
Cele două echipe erau la egalitate la pauză, scor 11 – 11, după care băcăuanii au reușit un galop de sănătate și s-au distanțat la patru lungimi, scor 16 – 12. LPS Vaslui a reușit să revină în meci și a micșorat diferența la un singur gol, dar Știința Municipal Bacău a avut ultimul cuvânt de spus și a reușit să își adjudece victoria și titlul de campioană.
Cele două formații s-au mai întâlnit anul acesta în cadrul turneului semifinal II, când vasluienii au reușit să întoarcă scorul de la 12 – 15 și să învingă, scor 33 – 25. A fost singura înfrângere suferită de băcăuani la turneul precedent.
Vasluienii pregătiți de Liviu Gugleș și Alexandru Zaharia a avut un parcurs perfect până în finală, cu victorii pe linie în fața unor formații cu tradiție. LSP Vaslui a făcut parte din grupa I, în cadrul căreia a câștigat cu CSS Bacău, scor 25 – 24, Academia Minaur Baia Mare, scor 24 – 23 și CSM București, scor 28 – 22. În semifinale vasluienii au surclasat CSS Galați, scor 29 – 22.
Artizanii acestei performanțe obținute de echipa vasluiană sunt Ionuț Tănasă (LPS Vaslui), Ionuț Morărașu, Sorin Potorac (Liceul ”Mihail Kogălniceanu”), Răzvan Chiratcu, Radu Hordilă (ambii Școala ”Mihai Eminescu” Vaslui), Fabian Hrum (Școala ”Elena Cuza” Vaslui), Octavian Popovici, Cosmin Cavalciuc (ambii Școala ”Mihail Sadoveanu” Vaslui), Cosmin Vulpe (Școala ”George Tutoveanu” Bârlad), Matei Luncanu, Eduard Radu, Ștefan Oțel, Anton Rareș, Florin Ciurescu, și Adrian Matei (toți de la Școala ”Ștefan cel Mare” Vaslui).
Florin Ciurescu a fost de semnat cel mai bun inter dreapta, iar Adrian Matei a fost ales cea mai bună extremă stângă. (George PROCA)