Est News

Polițiștii vasluieni au fost la datorie în minivacanța de 1 iunie și Rusalii

Polițiștii vasluieni au desfășurat activități suplimentare pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, astfel încât cetățenii să petreacă în liniște minivacanța de 1 Iunie și Rusalii.

În minivacanța de 1 Iunie și Rusalii, 565 de polițiști au fost angrenați în activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice. În perioada 1 – 5 iunie polițiștii de ordine publică, de la rutieră, de investigații criminale, de la investigarea criminalității economice și de la alte structuri au efectuat peste 34 acțiuni și controale, în urma cărora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a 82 de infracțiuni, dintre care 4 infracțiuni constatate din oficiu. De asemenea, au fost aplicate 1068 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 421.243 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 4215 de lei.

Din totalul amenzilor contravenționale, 112 au fost la legea privind ordinea și liniștea publică, 894 au vizat încălcări privind circulația pe drumurile publice (12 pentru consum de alcool la volan și 434 pentru conducere cu viteză excesivă). Totodată, au fost retrase șase certificate de înmatriculare și au fost reținute 32 permise de conducere, dintre care trei pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 16 pentru viteză excesivă. Polițiștii au intervenit la 214 solicitări venite din partea cetățenilor, majoritatea prin intermediul serviciului 112. (G.P)

Exit mobile version