Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Clubul de Șah „Elisabeta Polihroniade”, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui, cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui și Asociația Județeană de Șah Vaslui organizează sâmbătă, de la ora 9.00, Concursul Național de Șah „In Memoriam Elisabeta Polihroniade”, echipe mixte, ediția II. Invitat de onoare va fi Emil Dănuț Gabăr, președinte al ACS „Elisabeta Polihroniade” București. Evenimentul va avea loc în sala de conferințe a Centrului de Resurse pentru Afaceri Vaslui.
Este pentru a opta oară când acest concurs se organizează la Vaslui, dar a doua în care Elisabeta Polihroniade nu va fi alături de micii campioni. Aceasta nu a mai putut arbitra concursul de acum doi ani datorită sănătății șubrezite, iar în luna ianuarie a anului trecut s-a stins la vârsta de 81 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare. Au confirmat participarea 22 de echipe din șapte județe și vor concura 84 de copii. Ca și în anul trecut vor lua startul la competiție șahiști din județele Bacău, Cluj, Galați, Iași, Neamț și Vaslui. Noutatea din acest an o constă participarea Școlii Bivolărie din Suceava. Aceștia provin de la școli speciale și de masă, atât învățământ primar cât și licee. Din Vaslui mai participă, alături de șahiștii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui, echipe de la Palatul Copiilor Vaslui, Colegiul Național “Emil Racoviță”, Liceul Tehnologic “Ion Mincu”, Școala “Ștefan cel Mare”, Școala “Vasile Alecsandri”, Școala “Mihail Sadoveanu”. Mai participă din judetul nostru Școala Specială Negrești, Liceul Tehnologic Special “Sfânta Ecaterina” Huși, dar și alte șase echipe din Huși și comunele alăturate, sub îndrumarea lui Marius Ursanu.
Jocul va fi pe echipe în trei runde, iar câștigătorii vor primi diplome individuale, dar și medalii și cupe pe echipă. Pentru școlile de masă este obligatoriu ca în componența echipei să se regăsească trei băieți și o fată. Sâmbătă echipa Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui va pleca la prânz la Băile Olănești, la Campionatul Național Școlar de Șah ,,Elisabeta Polihroniade”, indiferent de rezultatele obținute. Competiția are loc în perioada 11 – 14 iunie, în organizarea ACS „Elisabeta Polihroniade”, Ministerul Educației Naționale si Federația Română de Șah. Pot participa și echipele care nu câștigă, dar acestea trebuie să achite o taxă.
“Suntem invitați speciali la competiția de la Băile Olănești și vom fi cred singura echipă care va face deplasarea, pentru că e prea din scurt pentru ceilalți ca să se pregătească după ce se află rezultatele. Am avut rezultate foarte bune anul trecut, atât la echipe, cât și individual. Ne așteptăm ca în acest an să facem o figură și mai frumoasă pentru că în fiecare an am obținut clasări mai bune. De la locul 31 în primul an am urcat de fiecare data unul, două sau chiar zece locuri. Avem doar doi copii din echipa de anul trecut, dar dacă se vor concentra vor dovedi că au un nivel ridicat de joc. Am depășit echipe serioase, pe cei din București îi batem de fiecare dată. Copiii noștri s-au mobilizat exemplar de fiecare dată, au avut un comportament ireproșabil și au fost apreciați de ceilalți participanți. A fost invitat și președintele Federației Române de Șah care ne confirmase prezența, dar din păcate nu va mai fi prezent pentru că pleacă în străinătate”, ne-a declarat profesoara Doinița Grigore, responsabilă cu organizarea competiției.
Elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui au fost anul trecut printre cei mai buni la Campionatul Național Școlar de Șah ,,Elisabeta Polihroniade”
A fost primul an în care Elisabeta Polihroniade nu a mai fost prezentă la deschiderea ediției, în memoria sa fiind ținut un moment de reculegere. De asemenea Doinița Grigore, fost director al C.S.E.I. ,,Elisabeta Polihroniade” Vaslui, a ținut un discurs despre personalitatea complexă a Elisabetei Polihroniade. Cea mai importantă șahistă din România, Elisabeta Polihroniade a câștigat nouă medalii olimpice ca jucătoare și a participat la zece ediții ale Jocurilor Olimpice, dintre care la opt a fost arbitru internațional. A câștigat șapte titluri de campioană a României și a participat la peste 150 de turnee internaționale. Pentru activitatea sa a primit Ordinul Meritul Sportiv (1967) și Medalia Națională Serviciul Credincios (2000), fiind înscrisă și în Cartea de Aur a Federației Internaționale de șah (FIDE). (George PROCA)