Noul prefect al județului, Eduard Popica, va depune jurământul, astăzi, în prezența unui secretar de stat de la București și în fața șefilor de instituții deconcentrate, angajații Prefecturii Vaslui, prieteni și, cel mai probabil, foști colegi de partid.
Zi importantă în administrația publică județeană. Noul prefect de Vaslui, Eduard Popica, își va intra pe deplin în drepturi astăzi, după ce va depune jurământul în fața unui secretar de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Evenimentul se va desfășura, așa cum s-a întâmplat și la evenimentele similare anterioare, în sala mare de ședințe a Consiliului Județean. De la eveniment nu vor lipsi șefii instituțiilor deconcentrate, angajații Prefecturii și, evident, prieteni și foști colegi de la PSD. Asta după ce Eduard Popica a fost nevoit să-și dea demisia din partid pentru a ocupa noua funcție.
Numirea pe post a prefectului de 33 de ani Eduard Popica s-a făcut în ședința de Guvern din 31 mai, însă publicarea hotărârii de guvern în Monitorul Oficial s-a făcut după minivacanța de 1 iunie și Rusalii, respectiv pe 6 iunie. În perioada imediat următoare, Eduard Popica va trebuie să-și stabilească și componența cancelariei, adică directorul acesteia și purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui. (Ionuț PREDA)