Est News

Bârlădeanca din mâinile căreia Arhiepiscopul catolic Francescantonio Nolè a luat pâinea românească și prosopul tradițional, la Ziua Emigranților din toată Europa

A fost ʺZiua Emigranților din toată Europaʺ, la sfârșitul săptămȃnii trecute, la Cosenza, sărbătoare la care au participat, în acest an, peste 200 de romȃni care s-au stabilit în Regiunea Calabria, printre care se numără mulți bȃrlădeni și vasluieni.

Dacă la ediția trecută țara noastră a fost prezentă cu o mică expoziție de costume populare, de data aceasta bucătărese pricepute au gătit bunătăți ʺca la mama acasăʺ, care i-au îmbiat pe toți să guste puțin din Romȃnia. Italienii au dat pastele pe sarmale, colaci și poale-n brȃu, dar nu au refuzat nici aperitivele și salata boeuf, după rețeta romȃnească, și nu a mirat pe nimeni că s-au prins repede în horă, la joc, alături de romȃnii care, cu mic cu mare, s-au bucurat să petreacă împreună.

O bȃrlădeancă în vȃrstă de 42 de ani, Simona Florentina Blănaru, a avut onoarea de a oferi pâinea noastră tradiționala, alături de prosopul tradițional, Arhiepiscopului catolic Francescantonio Nolè, venit special de la Roma pentru acest eveniment. Îmbrăcată în costum popular, bȃrlădeanca a fost cea care l-a întȃmpinat în stil romȃnesc pe Arhiepiscopul de Cosenza-Bisignano.

Stabilită de 10 ani în Italia, Simona Florentina Blănaru este voluntară la mai multe asociații din Cosenza și ajută persoanele care se află în dificultate. Bȃrlădeanca recunoaște că este o mȃndrie să reprezinte Romȃnia în Peninsulă, și că Sărbătoarea Emigranților din acest an nu ar fi fost la fel de reușită fără participarea, în număr mare, a vasluienilor.

ʺSunt mulți romȃni stabiliți în toată regiunea Calabria, însă foarte puțini au știut de această sărbătoare, majoritatea fiind preocupați cu munca. Deși organizatorii au făcut anunțul cu întȃrziere, vasluienii au arătat tot ce e frumos în țara noastră, de la costume populare, la dansuri și bucate, iar pentru anul viitor ne vom pregăti chiar mai bine! Bucuria mea cea mai mare este că am fost singura națiune care a oferit pâinea noastră tradițională Arhiepiscopului Francescantonio Nolè.ʺ, spune Simona Florentina Blănaru, care le-a promis italienilor că, la evenimentele care urmează, vor descoperi Romȃnia frumoasă, prin implicarea și bună-voința cȃt mai multor conaționali.

ʺRomȃnia frumoasăʺ este o inițiativă de toată lauda nu doar pentru romȃnii din Italia, ci și pentru toți care au ales să-și trăiască viața în afara granițelor țării, păstrȃnd obiceiurile și tradițiile din țara natală și, mai ales, făcȃnd dovada spiritului civic și a celor 7 ani de-acasă, din Romȃnia.

Peste 1 milion de români locuiesc în Italia, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică din Italia. Autoritățile romȃne nu știu, însă, numărul real al tuturor romȃnilor care trăiesc în Peninsulă. De asemenea, la nivelul județului Vaslui, nu există nicio evidență exactă a celor care au părăsit Romȃnia cu gȃndul să-și facă un rost între granițele Italiei. (Mara GRIGORIU)

Exit mobile version