Est News

Grupa 2007 de la Atletic Club Bârlad a cucerit titlul la „Cupa Prosport” Focșani

Micii fotbaliști de la Atletic Club Bârlad au făcut încă o dată furori la „Cupa Prosport Focșani”, unde grupa 2007 a cucerit zilele trecute titlul de campioană. Bârlădenii au învins în finală gazda turneului, echipa Prosport Focșani, scor 3 – 0. Iustin Patrichi a reușit o dublă, iar golul trei a fost reușit de Raul Darie. Bârlădenii au reușit un succes la scor de neprezentare, deși au avut un jucător eliminat. Codrin Giușcă, stâlpul apărării bârlădene, a părăsit terenul la 1 – 0, iar Atletic Club Bârlad a jucat cinci minute cu un om mai puțin. După acest timp a trebuit să introducă un alt jucător în teren.

La competiție au mai participat echipe cu pretenții precum Aldo București, Chindia Târgoviște, AFC Bubu Bacău, Sporting Bacău, CSM Râmnicu Sărat, Bucegi Râșnov, ACS Odobești, Viitorul Bacău, FC Brăila și Pumas Iași. Toate echipele, indiferent de loc, au primit cupe, iar absolut toți copii au avut la sfârșitul competiției câte o medalie și o diplomă individuală de participare. Meciurile au avut loc sâmbătă și duminică, pe terenul sintetic al bazei sportive Valentino Sports din Focșani.

Bârlădenii au făcut parte din grupa A, în care au debutat cu o remiză în fața echipei Prosport Focșani 2008, scor 1 – 1. Golul bârlădenilor a venit după o execuție foarte bună a lui Sebi Luca. A urmat un galop de sănătate, scor 6 – 0 cu CSM Râmnicu Vâlcea. Sebi Luca a reușit să marcheze de patru ori, iar celelalte goluri au fost opera lui Iustin Patrichi și Valeriu Dumitrașcu. Atletic Club Bârlad a reușit apoi să învingă și Sporting Bacău, scor 2 – 0. Luca Sebi a marcat încă o dată, iar cealaltă reușită I-a aparținut lui Codrin Giușcă. Bârlădenii au terminat grupa neînvinși după ce au obținut al treilea succes, cu AS Pumas Iași, scor 1 – 0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Iustin Patrichi.

 

“Am condus în prima partidă cu 1 – 0 și am avut tot meciul la discreție. La ultima fază însă arbitrul a dictat împotriva noastră, gratuit, un penalty. Consider însă că noi suntem vinovați că nu am reușit victoria, pentru că dacă jucam la potențial maxim nu ajungeam să depindem de acea fază. Probabil a contat faptul că am jucat cu o echipă de copii care erau mai mici cu un an și ai noștri nu au fost suficient de motivați. Jocul le-a arătat că lucrurile nu stau chiar așa, dar au înțeles repede situația și în jocurile următoare s-au prezentat foarte bine. Scorul putea fi mult mai mare în a doua partidă, copiii s-au mobilizat exemplar. Sporting Bacăul a demonstrat că e o grupare bună, cu prezențe permanente la turnee importante și copii talentați, dar am trecut și acest test. Ieșenii au o echipă incomodă, am avut multe ocazii, dar din păcate nu le-am fructificat. Ne-am făcut noi jocul greu, cu gol marcat în ultimele minute. S-a demonstrat încă o dată că primul meci al zilei este pentru noi unul de încălzire și abia apoi jucăm la potențial maxim. Am întâlnit în finală Prosport Focșani, o grupare cu multe finale la turnee importante și care a reușit să obțină locul trei național anii trecuți. Dar ai noștri s-au luptat pentru fiecare minge, și-au dorit foarte mult să câștige acest turneu și în urma muncii lor au reușit o victorie clară. În aceste turnee copii învață mereu ceva, la fiecare meci, atât din ce fac bine cât și din lipsa de realizări. Aceste evoluții îi ajută să aibă o experiență în plus pentru a reuși în viitoarele scopuri ale lor în viață”, a declarat pentru Est News Victor Cozma, președintele Atletic Club Bârlad

Atletic Club Bârlad va susține duminică un nou maraton fotbalistic la Focșani, de această dată cu grupa 2010. A fost plasată în grupa B, unde va înfrunta Sportul Onești, Kinder Constanța, Șoimii Dunăreni Galați și Școala LM București. De această dată nu va fi singura echipă care ne reprezintă județul, pentru că la competiție va lua startul și Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui. Vasluienii au fost plasați în grupa A, unde vor da piept cu Didi Junior Iași, Chindia Târgoviște, Prosport Focșani și CSM Rm. Sărat. LPS Vaslui va lua startul și la competiția destinată micilor fotbaliști născuți în 2009. Va înfrunta sâmbătă în grupa A formațiile Steaua NG București și Școala LM București. În faza următoare va da piept cu una din echipele grupei D: Didi Junior Iași, Juniorul Galați și ACS Odobești. (George PROCA)

Exit mobile version