Est News

Primarul de Poienești și doi oameni de afaceri, arestați în dosarul de evaziune fiscală și fapte de corupție

Primarul de Poienești, Nelu Manole Caragață, a fost arestat la domiciliu și administratorii a două firme de mobilă au fost arestați în dosarul de evaziune fiscală în care sunt cercetați, cu un prejudiciu estimat la peste 700.000 lei, precum și pentru luare, respectiv dare de mită.

Primarul comunei Poienești, Nelu Manole Caragață, a fost arestat la domiciliu pentru luare de mită după ce, în urmă cu două luni, ar fi pretins de la patronul firmei Gemini Stalker SRL Vaslui, Marius Chariton, suma de 12.000 de lei pentru atribuirea directă a unui contract de furnizarea de mobilier necesar dotării unei grădinițe din comună. Valoarea contractului era de 45.000 de lei, iar mita ar fi urmat să fie dată edilului de către omul de afaceri în momentul livrării mărfii.

La rândul său, omul de afaceri Marius Chariton a fost arestat pentru 30 de zile printre altele și pentru dare de mită în aceeași cauză. De asemenea, patronul firmei vasluiene de mobilă Gemini Stalker SRL este acuzat de procurorii Direcției de Investigare de Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) de constituire de grup infracțional organizat și evaziune fiscală. Pe timpul cercetărilor, anchetatorii au stabilit că Marius Chariton a făcut compensări ilegale de TVA în perioada 2014 – 2017, pe exporturi fictive de mobilier în Republica Moldova. Prejudiciul estimat de către procurori se ridică la aproximativ 60.000 de lei.

Cel de-al doilea om de afaceri, Vasile Romeo Grigoriu, administratorul societății Stefanrom SRL Iași, a fost și el arestat pentru 30 de zile și este acuzat tot de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și rambursări ilegale de TVA. Procurorii DIICOT au constatat, pe timpul cercetărilor, că patronul firmei ieșene, care colabora cu Gemini Stalker SRL Vaslui, a înregistrat documente justificative în contabilitatea societății fără a avea la bază operațiuni legale, acestea fiind desfășurate cu firme fantomă. Pe perioada celor patru ani verificați de către anchetatori, Vasile Romeo Grigoriu ar fi creat un prejudiciul la bugetul de stat în sumă de aproximativ 660.000 de lei.

În același dosar, pe lângă cele trei persoane reținute, mai există două persoane care au calitatea de suspecți, fără a fi angajați ai unor instituții ale statului. Ancheta este abia la început astfel încât situația se poate schimba pe parcursul derulării cercetărilor”, ne-a declarat șeful Biroului Vaslui al DIICOT, Irina Perjoiu.

Reținerea celor doi oameni de afaceri și a primarului Nelu Manole Caragață, care urmează a fi prezentați în instanță cu propunerea de arestare preventivă, s-a făcut în urma a 23 de percheziții desfășurate, joi, de procurorii DIICOT la sediile firmelor vizate în dosar, la locuințele unor persoane precum și la mai multe instituții ale statului, respectiv Primăria Poienești, Centrul Medico-Social Codăiești și Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui. În final, 20 de persoane au fost audiate ore întregi de către procurorii DIICOT, trei persoane fiind reținute la final. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version