de Mihaela NICULESCU și Crina BUTA
Motivul bătăii crunte dintre cele două eleve de la Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Bârlad este un băiat, de la care protagonistele s-au certat pe Facebook. Verificările conducerii unității de învățământ în urma acestui incident au scos la iveală că ambele fete duc o viață lipsită de supravegherea părinților, atât de necesară la vârsta de 16 ani, cât au acestea. Tatăl adolescentei bătăușe a murit în urmă cu câteva luni, fata fiind întreținută de mama care locuiește la țară și care i-a închiriat fetei o locuință ca să învețe carte la oraș, în timp ce părinții victimei muncesc în străinătate, ea fiind lăsată în grija unui unchi.
Din discuțiile care au avut loc între mama fetei agresive și conducerea liceului, adolescenta nu și-ar putea controla furia.
„Mama fetei mi-a declarat că a mers cu ea și la psihiatrie. Dar, se pare că problemele ei nu s-au rezolvat. Mama recunoaște că nu mai are nici un control asupra fiicei sale deși a făcut eforturi mari. Femeia este de la țară și în continuare plătește gazda fetei la Bârlad, deși ea nu mai frecventează cursurile de dinainte de Paște, adică imediat după moartea tatălui său. Am sfătuit-o să o ia acasă, pentru că în starea în care se află, situația se va complica și mai mult. Cu siguranță, va avea nevoie de consiliere psihologică pentru echilibrarea psiho-emoțională și diminuarea tulburărilor de comportament.”, ne-a declarat Irina Chiriac, directorul Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”.
Mama adolescentei va plăti o amendă pentru fapta săvârșită de fiica ei și i pus în vedere că dacă fapta se va repeta, atunci sancțiunea va fi mult mai mare. În urma agresiunii, unchiul elevei bătute a depus plângere la Poliție, fiind întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii de lovire sau alte violențe. Fata a fost sfătuită să stea acasă o zi pentru a se reface.
Reprezentanții Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” au declarat că vor cere ajutorul jandarmilor pentru a-i asigura victimei protecția în zona școlii, mai ales că locuința unde stă în gazdă adolescenta agresoare se află vizavi de fosta Școală profesională de la Profil II.
O întrebare care se pune în acest caz este de ce colegele care au asistat la bătaie nu au anunțat imediat incidentul și au preferat să se implice în acest act de violență? Se pare că senzațiile tari produse de asistarea la asemenea scene de violență, le fac să se simtă mai puternice, mai populare, în ochii colegilor.
Ce spune psihologul Ionel Brătianu despre adolescenții violenți
„Adolescenții cu probleme, care nu au un refugiu spiritual și emoțional, sunt mult mai vulnerabili în fata violenței care-i înconjoară. Adesea, tinerii ajung să caute imaginea răului și devin dependenți de ea, încercând de fapt sa umple acel gol pe care îl au in interiorul lor, adică, atunci când nimeni pe lumea asta nu te valorizează, nu iți acceptă ieșirile, nu te ascultă, riști să cauți ascultarea prin a agresa, a lovi pe ceilalți”, explică psihologul Ionel Brătianu.
Din păcate, pronosticul pentru tinerii cu astfel de tulburări este nefavorabil în cazul în care nu sunt incluși într-un program de consiliere, la fel ca
Acei adolescenți respinși, batjocoriți de alți adolescenți, riscă sa alunece către partea întunecată, din lumea violenței, pentru că adolescenții sunt ușor de impresionat, ușor influențabili. Grupul de prieteni este mai puternic decât părinții și adulții importanți din viața adolescentului. Astfel, dacă grupul are ca valori puterea, <<mangleala>>, șantajul, acestea devin obiceiuri comportamentale ale membrilor săi”, a mai adăugat psihologul Ionel Brătianu.
De câțiva ani, scenele de violență în care sunt implicați adolescenți sunt din ce în ce mai multe și mai prezente, nu doar în școli ci și pe rețelele de socializare. Cel puțin în cazul Colegiului Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza”, acest incident nu este o premieră. În urmă cu doi ani, o altă elevă a fost bătută cu sălbăticie, iar cazul, prezentat tot de ziarul Est News, a fost amplu dezbătut. O parte dintre profesorii liceului s-au arătat foarte indignați. Nu din cauza violențelor care avuseseră loc, ci pentru că ziarul nostru a avut curajul de a mediatiza cazul.
Probabil că atunci când cadrele didactice vor conștientiza că gunoiul de sub preș nu rezolvă problemele, fenomenul violenței în școli ar avea șanse să fie stopat. E adevărat, vinovații principali sunt familiile, de multe ori destrămate, dezbinate, dezorganizate, din medii precare educațional și material, anturajele dubioase în care intră adolescenții. Aici intervine, însă, rolul dascălului, cel care are datoria de a anunța toate instituțiile create să ofere sprijin minorilor cu probleme.