Est News

Deputatul USR Mihai Botez a inaugurat, la Bârlad, primul din cele patru cabinete parlamentare planificate pentru județul Vaslui

Ieri, deputatul USR Mihai Botez a deschis, la Bârlad, primul său cabinet parlamentar din județul Vaslui, urmând ca în scurt timp să deschidă alte trei. la eveniment au participat doi dintre colegii săi de partid, deputatul de Galați Bogdan Rodeanu și deputatul de Bacău Lucian Stanciu-Viziteu. Împreună cu ei, dar și cu ceilalți colegi din regiunea Moldova, deputatul vasluian va face echipă pentru a atrage investiții din partea statului în infrastructură, dar și investiții străine directe.

Cabinetul deputatului USR se află situat pe strada Paloda, nr. 11, la etajul 1, în spatele Bisericii Sf. Ilie (din zona pieței centrale).

”Sunt un cetățean obișnuit ajuns în Parlamentul României și îmi doresc ca acești mai puțin de 4 ani rămași să fie utilizați cât mai onest, deschis și eficient. Vă invit alături de mine să provocăm cât mai mult exercițiul democrației, să ne întâlnim față în față și să discutăm, să ne propunem obiective, să ni le asumăm, să lucrăm pentru ele și să ne bucurăm apoi împreună de rezultatele muncii noastre.

Pentru o democrație funcțională avem nevoie de politicieni onești, competenți și implicați, dar și de cetățeni activi, dornici să se implice pentru un nivel de trai mai bun în comunitățile lor.

Pe 31 martie am creat un eveniment în stradă, în Bârlad, în care am invitat cetățenii la discuții referitoare la problemele comunității și identificarea unor soluții. Am făcut acest demers pentru că în campanie mi-a fost constant reproșat că apărem pe stradă doar în campanie, iar apoi uităm de cetățeni, dar și pentru că mi-am asumat în campanie că îmi doresc să fiu un politician activ și în legătură cât mai directă cu oamenii. La întâlnire nu a venit nimeni, dar luând cartierul la pas am aflat că era cunoscut evenimentul. Am aflat apoi direct de la cei cu, care am discutat ce probleme întâmpină dar și soluțiile pe care le văd. Mă voi implica direct în implementarea soluțiilor. Am provocat exercițiul democrației și am avut un rezultat bun pentru început și voi mai face astfel de acțiuni încă 4 ani.

În suportul activității mele parlamentare vor veni Monalisa Bordeianu cu o experiență de peste zece ani în domeniul bancar dar și în relația cu publicul, ce va coordona activitatea cabinetului din județ și Alin Ciobanu, masterand în ultimul an la Școala Națională de Studii Politice (SNSPA) din București care mă ajută cu experiența, energia și cunoștințele sale în activitatea parlamentară la București”, a declarat deputatul Mihai Botez.

Cabinetul parlamentar este deschis publicului în intervalul orar 9:00 – 13:00 de luni până vineri, restul programului fiind dedicat activităților ce necesită deplasări.

”Eu voi fi în teritoriu disponibil pentru audiențe vinerea. Sâmbăta este dedicată acțiunilor de teritoriu și voi face vizite de lucru în cât mai multe dintre localitățile din județ. Putem intra în legătură și vă încurajez să o faceți prin toate mijloacele de comunicare cunoscute: telefon 0725 109 712, e-mail mihaibotez.dep@gmail.com sau facebook căutând contul Mihai Botez (@Mihai Catalin Botez) sau la adresa indicată mai sus. În următoarea perioada voi mai deschide cabinete și în Vaslui și Negrești și voi face demersuri pentru identificarea unui spațiu și în orașul dintre vii, Huși. Dacă vreți să ne întâlnim și să deschidem dialogul vom găsi o cale fără a ne crampona în program pentru că acum #aicucine!”, a mai precizat deputatul vasluian.

Exit mobile version