Est News

Răbdare, vasluieni! Cu puțin noroc, după 8 luni de la terminarea școlii auto, puteți obține permisul de conducere auto

de Mihaela NICULESCU

Supărare și indignare în rândul celor care doresc să obțină permisul de conducere. De două luni, absolvenții școlilor de șoferi din județul Vaslui sunt sfătuiți să aibă răbdare pentru a putea susține examenul final și a intra astfel în posesia permisului de conducere auto. Deși aceștia s-au planificat online pentru examenul teoretic, au avut surpriza să constate că trebuie să aștepte vreo 4-5 luni până când le vine rândul.

Eu m-am înscris pentru examen pe 12 iunie și am fost programat tocmai la începutul lunii noiembrie. În noiembrie am fost planificat pentru sală, dar vor mai trece alte trei luni până când voi putea da traseul. Este de necrezut ce se întâmplă în județul ăsta. Mulți dintre cei care au făcut școala de șoferi doresc să plece la muncă în străinătate, unde li se cere să aibă carnet, iar alții doresc să ocupe un post în țară, iar carnetul de șofer le-ar aduce un avantaj în plus la angajare. Dacă valabilitatea dosarului este de un an de zile și se pierd 5 luni doar cu planificarea pentru examenului teoretic, vă dați seama că într-un an poți să dai doar de două ori sala. Înseamnă că dacă mai pici și sala, vii la anul, cu un alt dosar. Este incredibil. Ca la noi, la nimeni!”, ne-a declarat un bârlădean care a absolvit școala de șoferi.

Această situație jenantă se datorează numărului foarte mic de angajați de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor (SPCRPCIA), serviciu aflat în subordinea Prefecturii Vaslui. Situația era și așa foarte grea de ani de zile, dar problema s-a agravat din luna ianuarie a acestui an, când foarte mulți candidați s-au înghesuit să facă școala pentru că fusese lansat un zvon, conform căruia trebuia să fii absolvent a X clase pentru a putea obține permisul de conducere. La acest zvon, care s-a dovedit a fi nefondat, s-au adăugat și alte motive care au dus la creșterea numărului de cursanți. Mulți s-au îmbulzit să-și înmatriculeze vehiculele de îndată ce a fost eliminată taxa de mediu, unii care aveau înmatriculate autoturismele în alt județ au hotărât să le înmatriculeze în Vaslui, la fel ca și cei care aveau autoturisme înmatriculate în Bulgaria.

Situația organigramei subdimensionate de la SPCRPCIA a fost cunoscută de toți prefecții care s-au perindat în ultimii ani. Eduard Popică, proaspăt numitul prefect de Vaslui, ne-a declarat că încearcă să rezolve situația împreună cu Ministerul de Interne: „Am avut ieri o întâlnire cu Dumitru Tăbăcaru, șeful Serviciului Înmatriculări, Permise și Examinări pentru a găsi o soluție de rezolvare. Am convenit că este oportun transferul unui polițist din cadrul IPJ Vaslui la acest serviciu. Domnul Tăbăcaru a făcut toate demersurile necesare către Ministrul de Interne și sperăm să primim un răspuns pozitiv în cel mai scurt timp. La ora actuală sunt doi examinatori pentru tot județul, urmând ca după aprobarea Ministerului de Interne numărul lor să crească la trei. Am înțeles că a fost organizat deja un concurs pentru ocuparea unui post de examinator, pe care l-a câștigat o doamnă polițist care se va alătura echipei de examinatori. Nu putem afirma că situația se va rezolva sută la sută dar cu siguranță timpul de așteptare până la intrarea în proba de traseu să se reducă simțitor de la 5 – 6 luni la 2 – 3 luni”.

Exit mobile version