Fostul subofițer al Serviciului de Pază și Protecție din cadrul Președinției României decorat în 2002 de Ion Iliescu pentru ”profesionalismul și abnegația dovedite în îndeplinirea tuturor misiunilor”, Emanoil Petrea, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru pornografie infantilă și act sexual cu minor. Toate orgiile sexuale s-au consumat în casa sa de vacanță din Costești.
Curtea de Apel Iași l-a condamnat definitiv la patru ani de închisoare pe fostul subofițer SPP Emanoil Petrea pentru pornografie infantilă și act sexual cu minor, după ce ar fi racolat mai multe fete, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, pe care apoi le-a filmat făcând sex. Magistrații ieșeni au majorat, astfel, pedeapsa stabilită inițial de către Tribunalul Vaslui, care, în primăvara acestui an, hotărâseră ca Emanoil Petrea să stea după gratii doi ani și opt luni.
Sentința dată de instanța vasluiană fusese atacată cu apel atât de fostul SPP-ist cât și de către procurorii DIICOT.
Arestat preventiv în octombrie 2016 pentru pornografie infantilă, fostul subofițer SPP Emanoil Petrea a solicitat, încă de la primul termen de judecată de la instanța de fond condamnarea sa pentru faptele de care este acuzat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). De altfel, bărbatul de 49 de ani, cu domiciliul în Capitală, și-a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, în speranța că magistrații vor ține cont la pronunțarea sentinței ”de conduita procesuală sinceră a inculpatului”.
”Regret faptele și îmi pare rău pentru tot ceea ce am făcut”, a declarat Emanoil Petrea la primul termen al procesului.
Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Emanoil Petrea pentru pornografie infantilă, fiind acuzat că a produs și stocat materiale pornografice în care minore, cu vârste între 13 și 16 ani, întrețineau relații sexuale cu el și cu mai mulți bărbați. O parte din dovezile anchetatorilor au fost ridicate, în urma unor descinderi, din casa de vacanță a lui Emanoil Petrea din localitatea vasluiană Costești, acolo unde erau făcute și înregistrările pornografice. Procurorii și polițiștii de criminalitate organizată au identificat în total opt victime, care proveneau din comună. Fetele întrețineau relații sexuale cu fostul SPP-ist, precum și cu alți doi bărbați, rude cu acesta, în cadrul unor petreceri private organizate în casa din Costești.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Vaslui au desfășurat, în luna octombrie 2016, percheziții la domiciliul din București al lui Emanoil Petrea, la sediul postului de televiziune unde era angajat ca personal auxiliar, precum și la casa de vacanță a acestuia din județul Vaslui, de unde au fost ridicate tablete, telefoane, hard-uri și camere video.
Potrivit procurorilor DIICOT, Emanoil Petrea ar fi produs, deținut și stocat, în perioada 2013-2015, pe sisteme informatice și medii de stocare, cum ar fi telefoane, tablete, și hard-uri, materiale pornografice care prezentau mai multe minore cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani. În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au identificat materiale pornografice cu mai multe minore în timp ce întrețineau raporturi sexuale cu Emanoil Petrea și cu alți bărbați sau aveau un comportament sexual explicit. (Ionuț PREDA)