de Mihaela NICULESCU
Centrul de Transfuzie Sanguină Județean (CTSJ) va fi renovat până în primăvară, prin programul „O șansă pentru viață”, derulat de un ONG în parteneriat cu Asociația REACT. Centrul de Transfuzie din Bârlad va beneficia de aceste lucrări alături de centrele din Pitești, Câmpulung, Ploiești, Zalău, Satu Mare, Sibiu și Focșani. Această informație a apărut la nivel central, în urma unei conferințe de presă susținută de președinta ONG-ului care s-a implicat în acest demers.
Reprezentanții Centrului de Transfuzii din Bârlad nu au aflat nimic pentru că cele două organizații non guvernamentale nu au transmis încă nimic oficial centrelor din teritoriu. Cei de la Centrul de Transfuzii Bârlad recunosc, însă, că în urmă cu două luni au primit vizita unei echipe de la Institutul Național de Hematologie din București, căruia i se subordonează, și care a cerut detalii și documente în legătură cu starea imobilului.
Reprezentanții Asociației REACT au declarat reporterului Est News că va fi renovată doar partea imobilului pe care se află circuitul donatorului. La Bârlad, Centrul de Transfuzii a mai fost renovat într-o oarecare măsură, dar va beneficia și de acest ajutor venit prin programul „O șansă pentru viață”.
Tot prin intermediul acestui program vor beneficia de echipamente medicale moderne și 16 centre din țară, Bârladul neregăsindu-se printre acestea întrucât acesta are o dotare destul de bună, achiziționată în timp. Scopul programului este creșterea numărului de donatori în centrele de transfuzii din țară. Să sperăm că îmbunătățirile aduse confortului donatorilor vor atrage tot mai mulți doritori din Bârlad și județ să doneze onorific sânge. Vom reveni cu detalii.